RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Klaus Iohannis: Sunt decis să facem ce nu s-a mai făcut în România. Reconstruim tot sistemul sanitar din temelii

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o ședință la care au participat reprezentanți ai sistemului medical, că au fost identificate problemele legate de aparatura din spitale și că au fost propuse o serie de soluții. Președintele a spus că în perioada următoare va fi făcută o modernizare a sistemelor de gaze, în special oxigen, din spitale, dar și a infrastructurii electrice. De asemenea, se caută soluții pentru a asigura o mentenanță optimă aparaturii.

„Am avut astăzi o discuție foarte tehnică și aplicată pe un domeniu de mare importanță, dar de multe ori neglijat. Mă refer la zona echipamentelor medicale și a rețelelor de electricitate din spitalele publice. Am abordat modul lor de întreținere, un aspect esențial într-o perioadă cum este cea de acum, de mare presiune pe sistemul medical.

La ședință au participat reprezentanți ai Guvernului, dar și experți, medici și ingineri medicali, tocmai pentru a găsi cele mai bune soluții de rezolvare a problemelor existente.

În cadrul acestei întâlniri, specialiștii au prezentat o evaluare națională a infrastructurii rețelelor de gaze în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalele publice, secții care, așa cum știm, sunt suprasolicitate din cauza numărului mare de cazuri severe de COVID-19 pe care trebuie să le gestioneze.

  

Mi-a fost prezentată inclusiv o analiză a disfuncționalităților și defecțiunilor care pot apărea pe perioada de funcționare a acestor aparate, cu exemple punctuale de la nivelul diferitelor spitale din țară care au secții sau compartimente de Terapie Intensivă.

Pentru a avea o imagine cât mai corectă asupra situației la zi, am solicitat Ministerului Sănătății și experților o analiză a contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele și aparatura medicală din dotarea spitalelor publice. Este evident că, în condițiile asigurării necesarului de medicamente, materiale sanitare și a acoperirii cheltuielilor salariale, fondurile pentru service-ul și mentenanța aparaturii sunt masiv subdimensionate și adeseori insuficiente.

Discuția de astăzi a fost extrem de utilă și au fost identificate deja câteva soluții concrete, care vor fi preluate de autorități și puse în aplicare.

În primul rând, este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen, și a rețelelor electrice. Aici am găsit împreună soluția pregătirii unui program de finanțare bine pus la punct, folosindu-ne de fondurile europene, o resursă foarte valoroasă și la îndemână pentru dezvoltarea sistemului medical din România.

În al doilea rând, se impune regândirea instrumentelor legislative și financiare care să permită o susținere a sistemului de service și mentenanță a tehnicii spitalicești. Un rol important îl are resursa umană și când spun aceasta mă gândesc la inginerii medicali, care trebuie valorificați și implicați mai mult în partea de funcționare spitalicească.

Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare la Ministerul Sănătății.

Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul nostru medical, care a scos în evidență toate deficiențele structurale neglijate ani și ani de zile. Tocmai pentru că ne-am lovit de atât de multe probleme, se lucrează de câteva săptămâni bune la o viziune coerentă în acest domeniu, care să fie transpusă în legi și reglementări clare.

Împreună cu Guvernul, sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat, de fapt, în România după 1989, adică să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată, care însă nu mai poate fi amânat și care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate, responsabilă și deplin angajată în slujba binelui românilor.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!”, a declarat Klaus Iohannis.

digi24

Related posts

DSP Iași: 4.730 cazuri de infecții respiratorii acute înregistrate în ultima săptămână în județ

Redacția

Cel mai bine păzit secret din sănătate

Redacția

Patru aperitive sănătoase și ușor de preparat pentru Revelion

Redacția
Încarcă...