RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Justiţia sare în aer!

Mărirea taxelor judiciare de timbru transformă procesele într-un lux pe care puţini şi-l mai pot permite. S-a ajuns şi la plata unor sume de 25 de ori mai mari. Avocaţii ieşeni, dar şi justiţiabilii sunt îngroziţi.

Sistemul judiciar stă pe un butoi de pulbere. Ultima măsură a Guvernului, de majorare a dărilor pe care trebuie să le plătească oricine vrea să deschidă un proces civil, este considerată de cei mulţi începutul sfârşitului.
OG 80/2013 introduce taxe judiciare de timbru noi şi le majorează substanţial pe cele existente. Sunt vizate categorii de procese foarte răspândite, cum ar fi divorţul, partajul, contestarea amenzilor, dar şi cereri care apar pe parcursul procesului, cum ar fi cele privind schimbarea judecătorului, strămutarea procesului, copii după acte. Se ajunge astfel, de la dublarea taxelor, chiar şi la o majorare de 25 de ori!

Foarte puţini îşi vor mai permite să deschidă procese

  

Avocaţii ieşeni au explodat de indignare. „Taxele existente au crescut exponenţial şi s-au introdus altele, cum ar fi pentru contestarea procesului verbal de contravenţie. Dacă vin la instanţă cu un acord de mediere, oamenii vor plăti 20 de lei şi, dacă înţelegerea priveşte transferul unui drept de proprietate, un anumit procent din valoarea patrimonială. În aceste condiţii, este îngrădit accesul la justiţie. Foarte puţini îşi vor mai permite să deschidă procese. Şi aşa, oamenii se plângeau că nu fac faţă. Guvernul nu vede că nu au bani nici pentru coşul zilnic?”, ne-a spus avocatul Liviu Bran.

Ieşenii întâlniţi pe holurile Palatului de Justiţie erau şi ei bulversaţi. „De la Revoluţie, tot mă cert cu rudele pentru nişte pământ. Am venit aici să aflu cât m-ar costa un proces şi m-am speriat! Mai bine mă las păgubaş. Păi ce, eu am fabrică de bani în curte? Oricum, aici mori cu dreptatea în mână”, ne-a spus Gheorghiţă Marcu.

Guvernul a justificat măsura prin eforturile bugetare făcute pentru ca justiţia să funcţioneze ca unsă. Adevărul este însă că roţile justiţiei scârţâie rău de tot. Tărăgănarea proceselor cu anii, verdictele contradictorii în cauze similare, scandalurile permanente de corupţie sunt realităţi de necontestat ale sistemului. Iar acum, justiţia va deveni un adevărat lux, accesibil numai bogătaşilor. (Ştefana Czeller)

Taxe pentru deschiderea proceselor:
* acţiuni posesorii — 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită;
* partaj — 3% din valoarea masei partajabile;
* acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei şi demnităţii – 100 de lei;
* ordonanţă de plată – 200 de lei;
* evacuare – 100 de lei;
* acţiuni în grăniţuire – 100 de lei (de la 19 lei);
* încuviinţarea executării silite – 20 de lei/titlu executoriu;
* suspendarea executării silite – 50 de lei;
* plângere la procesul verbal de contravenţie – 20 de lei;
* recunoaşterea şi plata dreptului de autor – 100 lei.

Taxe în timpul procesului
* cereri de recuzare – 100 lei/participant recuzat (de la 4 lei);
* cereri de strămutare – 100 lei (de la 4 lei);
* cereri de repunere în termen – 20 lei;
* cereri de perimare – 20 lei;
* cereri pentru repunerea pe rol – 50% din taxa plătită la deschiderea procesului;
* cereri pentru refacerea înscrisurilor dispărute – 50 lei;
* cereri pentru eliberarea de copii de pe hotărâri, cu menţiunea că sunt definitive – 5 lei/ exemplar

Taxe pentru divorţ
* prin acordul soţilor – 200 lei (de la 39 de lei)
* când din motive temeinice căsătoria nu mai e posibilă sau la cererea unuia dintre soţi, după o separare de doi ani – 100 lei
* la cererea unuia dintre soţi, a cărui sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei – 50 de lei
* stabilirea locuinţei copilului – 20 de lei

Alte acţiuni evaluabile în bani:
* până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puţin de 20 lei;
* între 501 şi 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depăşeşte 500 lei;
* între 5.001 şi 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;
* între 25.001 şi 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;
* între 50.001 şi 250.000 lei – 2.105 lei +2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;
* peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.

sursa: Ziarulevenimentul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Buget nerealist la Eco Salubritate! Taxa de salubrizare a adus în lunile aprilie și mai sume derizorii! În 2017 societatea a avut pierderi de 950.000 lei!

Răzvan Grecu

Reclame Google: 3 modalitati de atragere a clientilor prin campanii PPC

Redacția

Ştefan Mandachi: „Lucrătorii au fost alungaţi din ţară, prigoniţi de Statul nemernic, iar acum pe Stat îl doare-n c**! De ce ne buzunăreşti, ciorditorule?“

Redacția
Încarcă...