NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Județul Iași are cei mai mulți arbori-monument din țară. Părul lui Sticea din Ciohorăni are 615 ani

La nivel național, Iaşul este judeţul cu cei mai mulţi arbori-monumente al naturii declaraţi printr-un act normativ  şi care se bucură astfel de o protecţie  legală, printr-o hotărâre a Consiliului Județean din 2014. Primele preocupări in acest sens au apărut în perioada 1992-1994, când s-a format  la nivelul judeţului o comisie  de specialişti din mai multe instituţii,  inclusiv  reprezentanţi ai APM Iaşi.

Membrii comisiei au avut în atenție multe aspecte de biodiversitate legate de rezervaţii naturale, parcuri dendrologice, dar a documentat şi identificat în teren şi 227 de arbori deosebiţi, cei mai mulţi seculari, care au căpătat statut de arbori-monument al naturii prin HCJ Iaşi nr.  8/1994. Ulterior, prin colaborarea  APM Iaşi cu Asociaţia Dendro-ornamentală „Anastasie Fătu” Iaşi şi cu avizul Academiei Române – Subcomisia Monumente ale Naturii, acestei liste i s-au adăugat alte exemplare documentate de arbori astfel încât în 2014, prin HCJ Iaşi nr 261/2014, numărul arborilor monument din judeţ era de 384. „Dintre aceştia, circa 64% sunt pe raza municipiului Iași şi 36 % în judeţ. Cele mai multe exemplare sunt stejari, însă intâlnim şi castani, tei, plopi, platani, arbori exotici  şi chiar  pomi fructiferi. 73 % din arbori sunt situaţi pe domeniul public, iar 27% pe domeniul privat”, a spus Galea Temneanu, directorul Agenției de Protecție a Mediului (APM) Iași.

Fructe dintr-un păr vechi de 615 ani!

Cel mai bătrân arbore monument este teiul hibrid din curtea  Mănăstirii Bârnova, care are peste  680 ani. Cel  mai cunoscut este desigur Teiul lui Eminescu din Parcul Copou (circa 465 ani), iar  cel mai bătrân pom fructifer încă roditor este  Părul lui Sticea de la Ciohorani, un păr de cultură, estimat la  circa 615 ani.  Toţi aceşti arbori-monument constituie un patrimoniu natural deosebit, cu valoare ecologică,  estetică sau peisagistică deosebită – stejarii de la Trei Iazuri, de la Hanul Trei Sarmale, stejarii şi pinii de la Valea Ursului (Miroslava), platanii, arborele de cafea, arborele de mătase etc. Unii sunt adevarate curiozităţi ale naturii prin vârsta şi  dimensiunea impresionantă (Teiul hibrid de la Mănăstirea Bârnova, Părul lui Sticea, unii stejari seculari), iar alţii reprezintă valori culturale şi istorice ale neamului românesc pe aceste meleaguri (Teiul lui Eminescu, Plopii fără soţ, Castanul Unirii de la Vişan sau Stejarul lui Berthelot). Arboriimonument sunt adevăraţi ambasadori culturali ai Iaşului de care trebuie să fim mândri, iar conservarea şi promovarea lor trebuie să fie în atenţia tuturor. Ei trebuie să fie bine întreţinuţi, mult mai vizibili. Cei mai mulţi ar trebui să fie incluşi în trasee turistice, iar aici un rol deosebit de important îl are administraţia publică locală, dar şi instituţiile de cultură, de turism, societatea civilă”, a mai spus Galea Temneanu.

  

Cei aproape 400 arbori seculari identificați și protejați, prin lege sau prin decizii locale, din municipiul şi judeţul Iași, sunt doar o parte din mulți alții, pe care frumuseţea, vârsta, dimensiunile lor excepţionale, vigoarea și importanța, ca depozitari ai unor resurse genetice, au căpătat statut de protecție și conservare, sub atributul de monument al naturii.

Un microsistem într-un copac

O altă categorie de arbori ornamentali, protejaţi o reprezintă cei aduși din ţară, sau din alte regiuni geografice și cultivați în parcuri, grădini ale unor instituții sau cele particulare. Un loc important ocupă parcul dintre Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” și Complexul studențesc „Titu  Maiorescu”, care cuprinde mai mulți arbori valoroși, rămași ca martori din vechea Grădină Botanică a universității. „Este nevoie de sute de ani pentru ca arborii-monument să capete multiplele valori sociale, culturale, istorice și ecologice pe care le poartă. Toate aceste valori pot dispărea definitiv foarte uşor. În schimb, sub protecţia noastră, arborii seculari ar putea trăi mai multe generaţii după noi, reprezentând elemente stabile în vremuri din ce în ce mai schimbătoare”, a punctat și ecologul Ramona Ciobanu, de la APM Iași, co-autor al unei broșuri dedicate arborilor-monument. Dincolo de valoarea științifică, acești copaci sunt de un real folos în stabilizarea solului pe terenurile în pantă, împiedicând procesele de eroziune, oferă umbră în zilele caniculare și îmbunătăţesc microclimatul, sporesc cantitatea de materie organică din sol, constituie suport pentru numeroase specii de ciuperci și habitat pentru numeroase specii de flori și insecte.

evenimentuldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

“Despre Literatură” la Casa de Cultură cu Florina Ilis şi Radu Pavel Gheo (Video)

Redacția

Secretul fericirii, aflat de pășcăneni

Teona Gherasim

Comandantul Secției de Pompieri Pașcani a trecut în rezervă. ISUJ Iași, mesaj pentru Gelu Isticioaia!

Oana Cordoneanu
Încarcă...