Măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile a fost dispusă de Judecătoria Pașcani pe numele a trei persoane acuzate de lovire, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 14 iunie a.c., cinci tineri ar fi pătruns într-o societate, din municipiul Pașcani, ar fi lovit alte persoane și ar fi distrus mai multe bunuri, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14 iunie a.c., trei dintre tinerii bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore. La data de 15 iunie a.c., cei trei tineri reținuți au fost prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, față de aceștia fiind dispusă Cercetările sunt continuate”, conform IPJ Iași.
Locația unde a avut loc incidentul este o agenție de pariuri de pe Esplanada din zona vale.



