La începutul anilor 2000, când lui Joe Biden i s-a propus să candideze la Preşedinţie, soţia sa, Jill, s-a opus cu tărie ideii, după cum a povestit chiar ea într-o carte autobiografică. Acum însă, două decenii mai târziu, prima-doamnă vrea ca el să rămână în cursa pentru Casa Albă, chiar şi după prestaţia slabă de la prima dezbatere cu contracandidatul său, Donald Trump, şi în ciuda numeroaselor apeluri, venite chiar din tabăra democrată, ca actualul preşedinte să se retragă, relatează Reuters, citată de News.ro.
Când un grup de consilieri politici a încercat să-l convingă pe senatorul de atunci Joe Biden să candideze la preşedinţie, în 2004, soţia acestuia, Jill, a stat la piscină acasă la ei, furioasă. În cele din urmă, a trecut la acţiune. Şi-a scris cuvântul „NU”, cu litere mari, pe burtă şi „a defilat prin cameră în bikini”, a scris ea. Iar el a decis să nu candideze de data aceasta.
Anecdota, expusă chiar de Jill Biden în autobiografia sa din 2019, „Where the Light Enters: Building a Family, Discovering Myself”, arată clar că nu i-a plăcut întotdeauna ideea ca soţul ei să candideze la preşedinţie. Dar, mai târziu, a revenit asupra ideii şi acum,
» Citește continuarea pe pagina autorului


