- Home
- Politică
- Iohannis, întâlnire cu vicepreședintele și premierul Emiratelor Arabe Unite. Ce subiecte au fost abordate FOTO/VIDEO
Președintele României s-a întâlnit astăzi, 21 martie, cu vicepreședintele și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, Alteța Sa Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Cei doi oficiali au discutat despre domeniul energiei, educației, agriculturii sau securității cibernetice.
„Președintele României a reconfirmat și cu această ocazie importanța și nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale cu Emiratele Arabe Unite, evidențiind soliditatea dialogului politic și intensificarea recentă a cooperării economice și sectoriale. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a subliniat obiectivul consolidării acestei tendințe pozitive a relațiilor bilaterale în numeroase sectoare de interes strategic pentru ambele țări, susținută și prin documentele semnate cu ocazia vizitei”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Cei doi demnitari au discutat despre domenii de interes prioritar pentru cele două țări, respectiv energie, educație, agricultură, infrastructură de transport, conectivitate digitală, protecție civilă și securitate cibernetică.
Klaus Iohannis a prezent în timpul întâlnirii Inițiativa celor Trei Mări și a menționat că va găzdui, în acest an,
» Citește continuarea pe pagina autorului


