
Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” a fost o prioritate pe lista investițiilor și proiectelor importante ale administrației liberale de la Consiliul Județean Iași. Astfel, la sfârșitul anului 2020, obiectivul ce vizează dezvoltarea spitalului este realizat în proporție de 95%, iar în septembrie au început lucrările de extindere și dotare a UPU. Astfel, Iașul va avea cea mai mare și modernă Unitatede Primiri Urgențe din țară.
Extinderea va însemna concret o creștere a numărului de paturi pentru UPU de la 5, câte sunt înprezent, la 35, adică de 7 ori mai multe. Zona de extindere va avea: 4 paturi pentru resuscitarecardio-respiratorie, 16 paturi pentru tratament imediat, 2 paturi pentru izolare paciențicontagioși, 13 paturi pentru supraveghere timp de maxim 24 ore.
„La finalul lucrărilor, Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul pentru Copii va funcționa practic într-o clădire nouă, cu demisol, parter și etaj, pe terasa căruia va fi amenajat și un heliport.Valoarea totală a proiectului pentru extinderea și dotarea Unității de Urgență a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” este de 34.671.507,39 lei,iar investițiile pe care le facem la Spitalul de Pediatrie nu se vor opri aici pentru că ne ocupăm și de extinderea spațiilor medicale, un proiect care va însemna un Ambulatoriu, un Centru de Recuperare Neuromotorie și o nouă clădire de 8 etaje ce va cuprinde inclusiv un bloc operator. Suntem pe ultima sută de metri și cu lucrările de reabilitare și modernizare la actualele corpuri de clădiri, iar toate acestea ne vor ajuta să facem din Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” un centru de excelență pediatrică. Sănătatea copiilor este pentru Consiliul Județean o prioritate , a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.