News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Intervențiile și mesajele oamenilor care au participat la dezbaterea organizată de Actualitatea Tv și NewsPascani.com. Cum comentezi?

Pentru majoritatea cetățenilor prezenți la dezbaterea organizată de Actualitatea Tv și NewsPascani.com evenimentul a fost un bun prilej să își prezinte nemulțumirile față de modul în care operatorul județean încearcă să îi determine să semneze noile contracte, dar și pentru a transmite autorităților locale un mesaj. Din păcate disperarea lor a fost tratată ca o acțiune politică, iar acțiunea catalogată de mulți alții drept o acțiune de dezinformare.

 

 Declarații de genul "primarul a colectivizat apa", "cetățenii din Pașcani sunt săraci, nu au bani", "ApaVital săvârșește un abuz", "primarul sfidează oamenii cu părul cărunt", "haideți să ne unim și să nu semnăm asemenea contracte" sau "referendum pentru demiterea primarului și a consilierilor", cu siguranță sunt motive pentru cei vizați să fie agitați.

  

 Prezentăm mai jos intervențiile lor și vă lăsăm pe dumneavoastră să stabiliți dacă aceștia oameni participanți la dezbatarea publică au venit pentru a aduce prejudicii de imagine unui anume partid sau politician.

 „Am citit și eu ce au dat ca lege. Aș vrea să-i informez că au luat art.28 din legea 241/2006, doar punctul care le-a convenit, aliniatul 3 d. La aceeași lege, la punctul 2 este exact ce le dă dreptul cetățenilor să ceară individual contractul. Adică sunt considerați utilizatorii individuali ai serviciilor de alimentare  cu apă  și de canalizare și pesoanele fizice sau juridice care nu au branșament propriu de apă potabilă,(cum este la bloc), respectiv racord propriu de canalizare, (cum este la bloc), dacă există condiții tehnice pentru delimitarea și reglementarea separată a instalațiilor între consumatori, pentru delimitarea consumului, și pentru încheierea contractului în nume propriu. Acest aliniat a fost utilizat și de PSA pentru încheierea contractelor. Deja le-am făcut plângere la Protecția Consumatorului și dacă vor face un abuz îi voi da în judecată, voi insista pentru un contract individual”, a declarat Bogdan Duca.

 „Reprezint un bloc din Pașcani unde apometrele sunt contorizate pe casa scării, pot fi citite. Nici așa nu sunt de acord. Spun că întâi trebuie să închei un contract, cu un reprezentant din bloc, cu semnături, apoi în spatele contractului vor încheia acele convenții. În momentul în care tu închei contracte ești obligat să plătești în cazul în care cei din bloc nu plătesc factura respectivă. Mi se pare o aberație. Cine își poate lua această responsabilitate să plătească pentru 50-60 de apartamente? Dacă toate Asociațiile din Pașcani și toate blocurile nu vor fi de acord cu această facturare, care mai este obiectul activității lor, propun ca primarul să-și dea demisia și să plece”, a spus Mihai Lungu.

 „În ceea ce privește abuzul care se face au o motivație. Pentru că nu vor să rămână oameni restanți la ei, să rămănă la noi la Asociație, să ne închidă apa pentru câțiva locatari datornici, să înceapă cearta între noi. De unde luăm bani dacă nu plătesc? Sunt cazuri de datornici cu 6.000 lei, 10.000 lei datorii. Cine va plăti acești bani, fond de rulment nu mai strângem. Când vine factura pe Asociație, de unde vom lua banii să plătim,ca să nu se certe cu populația ne bagă pe noi intermediari. Sunt deja probleme în a colecta banii. Cine va umbla în judecată, ca să-i dăm pe rău platnici. E ușor pentru ei, dau responsabilitatea pe Asociație, nu ai plătit, întrerup apa până plătești datoria.Consider că ar fi bine toți care sunt aici să facă o opinie asupra adevărului”, a spus Viorel Mercore, Asociația nr. 6.

 „De ce sfidează domnul primar Pantazi oameni cu părul cărunt din sală, care ne-am adunat să ne spunem păsul? Nu suntem de acord cu Asociații de Propiretari, nu ne permitem să plătim, suntem pensionari. Ce caută în Pașcani, cine i-a adus, a cui este avantajul? De ce vorbim doar între noi, e păcat că nu fac parte autoritățile locale din această întâlnire”, a menționat un pășcănean.

 „Ca soluție ar fi să ne unim, să nu mergem nici unul, să nu semnăn nici un altfel de contract cu ei. Avem deja semnat un contract de ani de zile când am încheiat cu PSA. Ei să vină la noi la ușă, nu să ne ducem noi la ei. Dacă nu mergem nici unul, ce o să facă? Eu așa nu le-am plătit nici cota comună, și jumătate din bani i-am câștigat în instanță”, a precizat alt pășcănean.

 „Apa pe care o consumăm noi, provine de  la puțurile din Timișești, care sunt de peste 50 de ani, aparțin orașului. Nu  a venit Iașul acolo să le construiască. Conducta s-a făcut din banii noștri, este proprietate a orașului, nu au avenit ei”,  a spus alt pășcănean.

 "Vă rog să îi transmiteți primarului că a reușit să colectivizeze apa în Pașcani. Eu în blocul unde locuiesc am făcut contorizarea exterioară, cu contoare pe casa scării, pentru a nu mai avea probleme cu pierderile de apă. Acuma ce facem? Ne dă la ApaVital să plătim în plus. Noi am făcut o investiție în scara respectivă. Va fi luată în considerație? Am cumpărat apometre noi, am pus conducte noi. Noi nu suntem de acord cu colectivizarea. Dacă el a luat vacile de la luncași și acum le vinde lapte, să nu facă la fel cu noi", a mai spus un cetățean prezent.

 „Am fost la sediul Apavital din Pașcani și am stat de vorbă cu un domn de la Iași. Condiția este de semnat contract, apometru din scară nu va mai fi luat în considerare.Ei pun apometrul la căpătul blocului în cămin de branșament, care este plin de apă și mizerie. Au de gând să schimbe toate contoarele din Pașcani și nu mai acceptă în casa scării”, a declarat Ovidiu Enache.

 „Toată lumea din sală cred că este în asentimentul meu. Nu vrem la Apavital. Vrem să ne sprijiniți, să facem o adunare, un referendum cu toți locuitorii, să mergem la primar, viceprimar consilieri, deputat, senator, să vină în fața noastră se ne explice de ce este necesar să dăm apa la Apavital”, a spus Mihai Roman.

 „Nu suntem asociați, am fost, însă avem un precedent periculos. Casierul a fugit cu banii cu ceva ani în urmă de la asociația din spatele Poștei deal. Avem litigiu cu E-on, nu am mai fost capabili să plătim sumele care nu au fost virate, am rămas fără curent pe casa scării fără lift. Respingem cu orice preț această formă asociativă”, a declarat Mihai Grecu, locatar bloc I, scara B. 

 „Mulți pensionari în Pașcani au venituri mici, și nu vor putea plăti apa. Suntem muncitori pe salariu minim pe economie, vin cu Apavital și pun cum vor taxe ca să iasă profitul pe spatele nostru. Dacă nu vom avea cu ce plăti, ce vor face? O săpat ApaVital puțuri ca să ne aducă apa în oraș? Domnul primar care l-am ales și îi mulțumim frumos că ne-a adus în această situație, a fost interesat ce lucrăm, avem cu ce trimite copiii la școală, pensionarii cu ce trăiesc?” a menționat o pășcăneancă.

Iată mesajele transmise primarului și consilierilor locali:

 „Mesajul meu către Primărie este că se face cea mai mare țeapă a Pașcaniului. Fac totul numai pentru interesul lor, al PSD-ului. Nu se poate așa ceva să se întâmple la noi. Apa este a noastră, nu a Iașului. Nu vrem Apavital, nu vrem să ajungem la comunism. Pun asta în vederea PSD și ciuma roșie, vor totul să fie sub control”, a declarat un pășcănean.

 „Ne-am adunat aici, dar nu facem nimic dăcă discutăm degeaba. Trebuie luată inițiativa, atacarea hotărârii în contencios administrativ, demiterea primarului și a CL. Primarul nu a apărat interesul pășcănenilor. Strângem semnături pentru referendum și demiterea lui. Câți sunt în sală, să se angajeze să strângă semnături, să fim organizați”, a menționat Dumitru Popa.

 „Reprezint o Asociație de aproximativ 500 de apartamente, ne descurcăm greu cu cei care au foarte mari datorii. Mi-a atras atenția cineva de la Primărie că am Asociație prea  mare, și s-ar putea să fiu puțin ilegal. În aceste condiții ar tebui să fie dați în judecată cei de la notariat și de la judecătorie care au pus ștampila. Nu cred că suntem ilegali, că așa ne dădea legea atunci voie. Problema Apavital a apărut ca o nebuloasă, au pus pliante la blocuri, dar nu au trecut la nici un sediu de Asociație cu un pliant pentru a vedea pe ce ne bazăm. Nu suntem de acord cu contractele cu Apavital, să le facă pe individual dacă vor”, a menționat Aurel Bița.

 Precizăm faptul că astfel de întâlniri vor fi organizate în perioada următoare de către reprezentanții Primăriei, conform anunțului unui funcționar prezent la dezbatere.

 „Domnul viceprimar va organiza în perioada imediat următoare o ședință la Primărie sau în această sală. Veți fi anunțați, cu privire la data ședinței. Sunt 26 de Asociațiilor de Proprietari deja înființate, toți președinții vor fi anunțați, la fiecare scară se va pune afiș. Întâlnirile vor fi până la sfârșitul lunii iulie.  Am notat toate problemele care s-au discutat aici” , a declarat Mihaela Cojocariu, reprezentant Primărie Compartiment Asociații de Proprietari.

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Noua drumuri din judetul Iasi sunt si la aceasta ora blocate de nameti

Redacția

Războiul apei la Pașcani: secretarul Mircea Zuzan și șeful Poliției Locale reclamați la DNA de către ApaVital!

Răzvan Grecu

Dumitru Pantazi cere rapiditate comisiei de fond funciar. 27 de titluri de proprietate repartizate azi!

Răzvan Grecu
Încarcă...