În perioada 29-30 septembrie, pompierii ieșeni, alături de echipele Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) și specialiștii E-On, au desfășurat numeroase misiuni de intervenție, în contextul avertizărilor de instabilitate atmosferică, ploi abundente și intensificări ale vântului. Ca măsură de precauție, începând cu 29 septembrie, ora 18:00, a fost activată Grupa Operativă și crescută capacitatea operațională a subunităților ISU Iași, inclusiv prin activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI).
Până la ora 03:00, pe 30 septembrie, aproximativ 10.951 de consumatori casnici din județul Iași au fost afectați de întreruperi de electricitate. Echipele de intervenție continuă să lucreze pentru remedierea defecțiunilor, fiind afectați încă 4.429 de consumatori din localitățile Cotnari, Hodora, Iosupeni, Belcești, Miroslovești și altele.
Pompierii au acționat în următoarele situații:
- La un panou publicitar deteriorat în municipiul Iași;
- Pentru îndepărtarea unui copac căzut pe DN28, în zona Miclăușeni, înainte ca echipele ISU să ajungă la fața locului, cazul fiind rezolvat de SDN Iași;
- Îndepărtarea unei crengi căzute la intrarea unui bloc din Iași.
Serviciile voluntare din localitățile Țibana și Scheia au intervenit pentru degajarea unui copac căzut și pentru repararea unui gard distrus de vânt.
Alte intervenții ale pompierilor au inclus:
- Stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească din Slobozia, comuna Voinești;
- Incendiu la o locuință în comuna Deleni;
- Stingerea unui incendiu de autoturism în localitatea Spinoasa, comuna Erbiceni;
- Intervenția la un accident rutier în municipiul Pașcani.
De asemenea, subunitățile ISU au desfășurat misiuni de recunoaștere și verificare a permanenței la primăriile din 93 de comune, un municipiu și trei orașe.
ISU „Mihail Sturdza” Iași își continuă misiunile pentru siguranța cetățenilor, insistând pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea rapidă a evenimentelor critice.
Cetățenii sunt încurajați să respecte recomandările autorităților și să acceseze platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și aplicația DSU, disponibilă gratuit pe App Store și Google Play.