RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalȘtirea zilei

Incendiu la ”Cafeneaua prietenilor” din Pașcani (VIDEO)

Pompierii au fost solicitați în această dimineață pentru stingerea unui incendiu produs la p cafenea de pe strada Sștefan cel Mare din Pașcani. Exista pericolul ca focul să se propage la întreaga cafenea , dar și la locuințele învecinate.

”Astăzi dimineață, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui incendiu la o cafenea, pe o suprafață de aproximativ 70 mp aflată la parterul unui bloc de locuințe, în municipiul Pașcani, de pe strada Ștefan cel Mare. La locul solicitării au fost direcționate de urgență din cadrul Secției de Pompieri Pascani două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor calificat. La sosirea forțelor și mijloacelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta la barul cafenelei cu posibilitatea de propagare la întreaga cafenea și la locuințele învecinate. În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier și s-au degradat diverse bunuri din incinta cafenelei. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise. Nu au fost înregistrate victime”, conform ISU Iași.

Incendiul ar fi pornit de la o lumânare uitată aprinsă.

Related posts

Performanța academică a elevilor Colegiului Tehnic CF „Unirea” Pașcani recunoscută într-un program național (FOTO)

Denisa Mădălina Pițel

Vremea 7 octombrie – 4 noiembrie 2024. Ploi de la mijlocul săptămânii viitoare, apoi temperaturi în creștere

Redacția

Conferință de presă Primăria Pașcani, 11 aprilie 2024 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...