Pentru Ion Antonescu și susținătorii săi (care nu erau deloc puțini), trecerea Prutului pe 22 iunie 1941 însemna nu doar reîntregirea țării, obiectiv comparabil, să spunem, cu prezența trupelor finlandeze în prima fază a războiului împotriva URSS.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Dar mareșalul finlandez, baronul Mannerheim, nu avea visuri geopolitice despre cucerirea de „spațiu vital la Răsărit”. Finlandezii au refuzat să instituie o legislație antisemită.
Mareșalul român era în schimb obsedat de o agendă ideologică autoritară, rasistă și imperialistă. În mintea sa, era vorba de îndeplinirea unei “misiuni purificatoare”. Ministrul propagandei era poetul și teologul Nichifor Crainic, autorul, între altele, al unei cărți de elogiere a statului etnocratic.
Ion Antonescu se imagina un fel de Sf. Gheorghe biruind balaurul „iudeo-bolșevic”. Evreii, populația roma, cei bănuiți de simpatii comuniste ori doar de stânga, erau dezumanizați. Eliminați din umanitate. Viața lor nu trebuie ocrotită, ci suprimată. Ilogica totalitară respinge Decalogul. Se putea omorî în voie. Se putea jefui cu impunitate. Infernul nu era Celălalt, spre a relua faimoasa idee sartriană. În totalitarism, Celălalt este sortit Infernului.
Se înființau lagăre de concentrare. Intențiile și practicile erau exterministe.
