NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Iașul are viceprimari – Daniel Juravle (PNL) și Cezar Baciu (ex-USRPLUS)

Iașul ar putea avea, de astăzi, viceprimari, la mai bine de opt luni de la data alegerilor locale. Așa cum „Ziarul de Iași” a scris în ultimele zile, favoriți sunt Daniel Juravle (PNL) și Cezar Baciu, consilier local exclus din USRPLUS după ce a aderat la majoritatea formată din PNL și PMP din plenul Consiliului Local.

UPDATE 11.15: Vă prezentăm reacțiile noilor viceprimari ai Iașului.

„La peste opt luni de la data alegerilor, nu mă mai gândeam că vom avea o majoritate stabilă care să ducă la îndeplinire proiectele Iașului. Invit la dialog și colaborare pe toți consilierii locali. Îmi doresc să ne apucăm de treabă și să facem bine pentru Iași”, a declarat Daniel Juravle.

„O mare greutate s-a pus momentan pe umerii mei. Dar o să-mi asum toate aceste aspecte și voi lucra în folosul cetățenilor, la fel cum am mai declarat și anterior, conform jurământului pe care l-am depus”, a declarat Cezar Baciu.

  

UPDATE 11.09: Reacția primarului Mihai Chirica după alegerea viceprimarilor. „Este o necesitate de a avea capacitatea de a construi. Cred că tărie că din acest moment rațiunea va începe să domine din ce în ce mai mult. (…) Anul 2024 va fi un an important pentru toți din nou. Va trebui atunci să arătăm ieșenilor că am meritat încrederea lor. (…) Ieșenii vor fapte, nu-i interesează cine sau cum guvernează. Nu spun că ideile mele sunt întotdeauna cele mai bune, cred cu tărie că împreună putem face lucrurile mai bune. Votarea bugetului a fost un moment important, iar pulsul orașului a fost pozitiv la adresa colegului Cezar Baciu. (…) Domnul Baciu va trebui să preia proiectele pe care USRPLUS le-a propus prin amendamente la bugetul local sau prin programul lor electoral. (…) Colegul meu Daniel Juravle va trebui să stea alături de mine ca toate lucrurile administrative să meargă în direcția bună. De astăzi începe greul pentru ei”, a comentat, printre altele, primarul Mihai Chirica.

UPDATE 11.00: Imediat după anunțarea rezultatelor votului, în CL au avut loc mai multe schimburi de replici după ce consilierul PMP Camelia Ciornia a încercat să ateste ideea că Cezar Baciu ar reprezenta USRPLUS.

„Opriți-vă din minciuni! Cezar Baciu nu reprezintă USRPLUS. Nu există în Consiliu Local o alianță între PNL și USRPLUS!”, a izbucnit liderul de grup al USRPLUS, Ana Raluca Roșu.

UPDATE 10.55:  În plen a fost anunțat rezultatul votului: Daniel Juravle (PNL) și Cezar Baciu (ex-USRPLUS) au fost desemnați viceprimarii Iașului la mai bine de opt luni de la data alegerilor locale. Voturile au fost asigurate de către 11 liberali, 2 consilieri PMP și Baciu – aceasta este și majoritatea „fragilă” din plenul CL care funcționează după ce Baciu a fost exclus din USRPLUS și a aderat la alianța PNL-PMP. Ședința continuă cu alte proiecte de hotărâre.

UPDATE 10.48: Procesul de votare a luat sfârșit. Plenul CL a intrat într-o pauză de 10 minute pentru numărarea voturilor și validarea rezultatelor. Finalul este unul așteptat: Juravle și Baciu vor fi aleși viceprimari. La vot au participat doar 14 dintre cei 27 de consilieri, respectiv consilierii PNL (11 consilieri), PMP (2 consilieri) și Cezar Baciu (ex-USR)

UPDATE 10:41: După ce a votat viceprimarii, Cezar Baciu s-a așezat în prima bancă, alături de Daniel Juravle. Anterior, Baciu fusese „izolat” foștii săi colegi din USRPLUS în ultima bancă.

UPDATE 10.40: A început votul pentru alegerea celor doi viceprimari. La vot participă doar consilierii care fac parte din noua majoritate din CL: PNL (11 consilieri), PMP (2 consilieri) și Cezar Baciu (ex-USR). Consilierii PSD și USRPLUS nu participă la vot. Votul este secret.

UPDATE 10.23: „Suntem intr-o alianță locală cu PMP și, într-o desfășurare firească, primele două propuneri trebuie să vină în ordinea enunțată de mine. Dar, după alegeri, România și-a ales o cale. De astăzi vom reuși să conturăm această cale pe care România și-a ales-o. Cu mulțumirile publice pe care i le datorez lui Cezar Baciu, membru USPLUS, îl propun pentru funcția de viceprimar”, a spus Mihai Chirica.

„Propunerea PNL este colegul nostru Daniel Juravle” – Ciprian Bostan, lider de grup al PNL.

„Noi ne delimităm de Cezar Baciu, este exclus din partid. Noi consilierii USRPLUS nu susținem propunerea de viceprimar în persoana domnului Baciu. Cezar Baciu este exclus din partid” – Ana Raluca Roșu, lider de grup al USRPLUS.

Ana Raluca Roșu a adăugat că USRPLUS nu va participa la votul pentru viceprimari.

TEXT INIȚIAL

Cel mai probabil, Baciu va fi propus viceprimar chiar de primar, Codul Administrativ prevăzând acest lucru, în condițiile în care liberalii au convenit deja, într-o ședință de vineri seara, că îl vor vota pe Cezar Baciu.

Votul va fi secret, conform Codului Administrativ. Chiar dacă va fi numit viceprimar, Baciu va rămâne în această funcție doar câteva luni: până la sfârșitul anului este de așteptat ca instanța să confirme excluderea sa din USRPLUS și, astfel, Baciu își va pierde mandatul de consilier și, implicit, pe cel de viceprimar – dacă va fi desemnat astăzi.

În aceeași ședință, consilierii locali vor decide și care dintre cei doi viceprimari va exercita primul calitatea de înlocuitor a primarului „în caz de vacanță a funcției, în caz de suspendare din funcție a acestuia, precum și în situațiile de imposibilitate de exercitare a mandatului”.

La ședință presa nu are acces decât prin faptul că Primăria transmite în direct lucrările. Acest lucru se întâmplă deși numărul de cazuri Covid-19 a scăzut semnificativ.

„Se pot organiza conferinţe în spaţii închise cu cel mult 100 de persoane care să respecte distanţarea şi să poarte mască. De asemenea, participanţii vaccinaţi pot creşte numărul persoanelor prezente la conferinţă”, este una dintre măsurile de relaxare intrate în vigoare de la 1 iunie de care Primăria Iași încă nu ține cont.

Întrebat pe această temă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sebastian Buraga a invocat că prezența este de 50 de persoane. Însă, cifra la care a făcut referire oficialul municipalității este legată de organizarea de „nunți, botezuri, mese festive și parastase”.

„Este o ședință încărcat emoțional, probabil de la următoarea ședință va avea acces și presa”, ne-a declarat un consilier local înainte de începerea reuniunii.

Spre diferență, la Consiliul Județean, presa are acces la toate ședințele de plen încă de acum câteva luni.

ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Crimele care au zguduit Iaşul

Redacția

Şedinţa Consiliului Judeţean de la Hălăuceşti a început. Autorităţile au spălat străzile în aşteptarea oficialilor

Marius Parteni

31 ianuarie, termen pentru primari! Dosarele se depun la Fondul de Mediu

Redacția
Încarcă...