RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Iaşi: Adolescent de 15 ani, cu afecţiuni medicale, mort la spital, unde a ajuns în urma unei agresiuni

Un adolescent de 15 ani din judeţul Iaşi, care avea unele afecţiuni medicale, a murit la spital, unde a ajuns după ce a fost agresat. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat, miercuri, că poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au fost sesizaţi, marţi, de o femeie, din comuna Trifeşti, despre faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, ar fi fost agresat fizic.

Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia.

Ca urmare, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.

  

Reprezentanții Spitalului de Copii din Iași au confirmat decesul tânărului în Unitatea de Primire a Urgențelor, dar au specificat că nu pot oferi informații suplimentare cu privire la condițiile care au dus la moartea acestuia fiindcă este o anchetă a Poliției în desfășurare.

Ziarul de Iași

Related posts

Atenționare cod galben de ceață pentru județe din Moldova

Redacția

Expoziția “Spectacolul naturii” de la Iași, organizată de Muzeul Brukenthal.

Redacția

Emoție și rugăciune la Iași! A început pelerinajul la Sfânta Parascheva: racla cu sfintele moaște, așezată în baldachinul din curtea Mitropoliei (FOTO)

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...