RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Iași: Activități de educație pentru promovarea integrității

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat, la data de 03.07.2025, activități de educație pentru promovarea integrității adresate cetățenilor prezenți la ghișeele Serviciului pentru Imigrări Iași, Serviciului pentru Pașapoarte Iași și Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Iași, pentru eliberarea documentelor solicitate.

Cu aceste ocazii, a fost prezentată competenţa Direcției Generale Anticorupție și consecințele implicării în fapte de corupție, precum și modalitățile de sesizare a acestora.

De asemenea, au fost înmânate materiale preventive cu mesajul „0 ZERO CORUPȚIE”, împreună cu recomandarea de a accesa site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Astfel, în vederea realizării unei comunicări eficiente cu instituţia noastră, persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul Ministerului Afacerilor Interne au oricând la dispoziție linia Call-center anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

  

Totodată au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Iași, respectiv municipiul Iași, str. Zugravi nr. 64, telefon 0232.301.206, fax 0232.211.866, e-mail iasi.dga@mai.gov.ro.

Related posts

O tânără a fost lovită într-o benzinărie din Iaşi, în noaptea zvonului despre explozia prețului, pentru că nu a respectat rândul/ Fata a fost dusă la spital

Redacția

Cine sunt ieșenii care ne vor reprezenta în viitorul Parlament. Și câteva semne de întrebare

Redacția

Doi tineri din Iaşi s-au luat la întrecere cu trenul și au câștigat. Au ajuns și pe Vârful Moldoveanu

Redacția
Încarcă...