RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Hrănirea urșilor, pedepsită cu amenzi de până la 30.000 de lei. Se schimbă și modul de intervenție

vot-in-parlament-pe-interventia-imediata-impotriva-ursilor-periculosi,-nu-doar-in-interiorul,-ci-si-in-exteriorul-localitatilor

Hrănirea urşilor din zonele turistice se lasă, de acum, cu amenzi uriaşe. Autorităţile speră, astfel, că prezenţa urşilor în zonele locuite se va rezolva, măcar parţial. Localnicii, însă, nu mai au speranţă.

Amenzile sunt de până la 30.000 de lei, însă valoarea minimă a amenzii pentru persoanele prinse că hrănesc urșii, în special în zonele turistice, este de 10.000 de lei. De aplicarea lor se ocupă Poliția și Jandarmeria.

“Sancțiunea se aplică pe constatarea mijlocită de către agentul constatator sau, bineînțeles, dacă există o reclamație și o filmare și o dovadă, se poate face sancțiune contravențională. Cuantumul amenzii, eu zic că e descurajant; acum depinde și de fiecare om în parte cum percepe”, a declarat Col. Cristian Paliștan, inspector-șef IJJ Brașov.

În ciuda măsurii, brașovenii tot n-au parte de liniște. Oamenii se tem că vor da, în continuare, nas în nas cu sălbăticiunile.

  

“Nu cred că rezolvă problema. Au fost situații în care s-au mărit amenzile și tot nu s-a întâmplat nimic”, a declarat o localnică.

“În momentul în care ursul este hrănit, se învață cu mâncarea primită de la cetățeni și nu mai este un animal sălbatic, este semidomesticit și nu se mai întoarce în mediul lui natural și prezintă un pericol pentru societate”, a afirmat un alt localnic.

Specialiștii, însă, îi contrazic.

“Dacă vor populariza cazurile în care au amendat, cred că efectul va fi destul de puternic. Foarte mulți dintre turiști nu înțeleg: un urs care este hrănit este un urs mort, care va fi condamnat, mai devreme sau mai târziu, să fie omorât”, a declarat Ovidiu Ionescu, specialist carnivore mari.

Odată cu adoptarea acestei măsuri, s-a schimbat și modul de intervenție. Aceasta nu se va mai face gradual, iar membrii echipei pot opta direct pentru cea mai bună modalitate de acțiune – alungarea, relocarea sau chiar împușcarea animalelor.

sursa observator

Related posts

Primarul Dumitru Pantazi lipsește, din nou, de la serviciu. Mâine are termen la ICCJ în dosarul „AgroComplex”! Vezi câte zile a absentat de la muncă din cauza problemelor cu legea!

Răzvan Grecu

Betonul rămâne o soluție pentru plombarea gropilor din Pașcani, în ciuda declarațiilor de presă!!!

Marius Parteni

Managerul Ecoserv SRL, comunicat pe marginea gratuităților pe mijloacele de transport! Primăria așteaptă un raport intern

Marius Parteni
Încarcă...