RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Grupul parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României condamnă cu tărie agresiunea armată a Rusiei asupra Ucrainei

„Ceea ce se întâmplă zilele acestea în Ucraina vecină reprezintă încălcări grave ale dreptului şi angajamentelor internaţionale, ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, respectiv ale inviolabilităţii frontierelor sale. Respingem hotărât acest comportament iresponsabil, precum şi modul complet ilegal de recurgere la violenţă armată masivă, ales de Federaţia Rusă”, a transmis, vineri, deputatul liberal Ioan Balan, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României.

Acesta a reiterat „susţinerea faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internaţional”.  

„Dorim să transmitem un puternic mesaj de continuare a menţinerii unităţii în condamnarea şi sancţionarea fermă a acestei agresiuni. În aceste momente dramatice, apreciem că solidaritatea, inclusiv în ceea ce priveşte asistenţa şi sprijinul umanitar, este absolut necesară. Suntem alături de cetăţenii ucraineni, precum şi de românii care trăiesc acolo, care sunt, cu toţii, greu încercaţi”, a mai spus deputatul.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Reforma statului, în programul de guvernare: Reducerea cu 20% a angajaților și „eliminarea sporurilor aberante” în administrația centrală / Salariile din ANCOM și ASF vor fi limitate

Redacția

Anatoli Ciubais, fostul consilier al lui Putin, a fost externat și va urma o lungă recuperare în Germania

Redacția

Gorghiu: PNL a admis că pot există excepții de la protocol, cu condiția ca toate partidele să fie de acord

Redacția
Încarcă...