RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Grecia a înregistrat în august cele mai multe cazuri de COVID-19, dar nu din cauza turismului

Grecia a înregistrat de la începutul lunii august cele mai multe cazuri de COVID-19, decât în primele luni cumulate ale pandemiei, o situaţie care nu are legătură cu turismul şi care îngrijorează tot mai mult specialiştii, relatează EFE.

Cauza creşterii numărului de cazuri este în primul rând neglijenţa populaţiei, mai ales a tinerilor, nu turismul, a subliniat ministrul protecţiei civile Nikos Hardalias.

După deschiderea graniţelor, între 1 iulie şi 16 august, au intrat în Grecia aproape 2,6 milioane de persoane şi au fost realizate aproximativi 320.000 de teste la diferitele puncte de frontieră, dintre care doar 615 au fost pozitive

Potrivit ultimelor date, în august au fost detectate 3.271 noi cazuri de coronavirus, faţă de cele 1.307 din martie, la primul primul focar, şi de cele 1.277 din aprilie.

  

Deocamdată, guvernul premierului conservator Kyriakos Mitsotakis a evitat să decreteze o nouă izolare generalizată şi nici nu intenţionează să o facă dar a extins zonele în care sunt aplicate măsurile restrictive.

Ca urmare a creşterii semnificative a cazurilor, executivul a decis să aplice începând de vineri în zonele turistice din Santorini şi în peninsula Halkidiki restricţiile decretate săptămâna trecută pentru insulele Poros, Paros şi Antiparos.

În toate aceste zone sunt interzise orice fel de evenimente publice precum petreceri, târguri, procesiuni sau pieţe volante, precum şi reuniunile de peste 9 persoane.

În restaurante sunt permise maximum 4 persoane la o masă şi este obligatorie purtarea măştii, nu doar în interior ca în toată ţara, ci şi în exterior.

În aceste regiuni vor fi aplicate măsuri care sunt deja în vigoare în alte zone ale ţării cu un număr mare de populaţie, mai ales la Atena şi Salonic, precum închiderea barurilor şi a localurilor începând cu miezul nopţii şi până a doua zi la şapte dimineaţa.

Grecia raportează zilnic peste 200 de noi cazuri de coronavirus. Miercuri s-au înregistrat 217, urcând bilanţul total al contagierilor la 7.684 şi la 235 cel al deceselor.

Suscită îngrijorare şi creşterea numărului de cazuri la centrele de îngrijire a bătrânilor şi în rândul personalului spitalicesc.

Luni spitalul AHEPA, de referinţă în Salonic pentru tratarea cazurilor de coronavirus, a fost nevoit să suspende temporar primirea pacienţilor cu COVID-19, după ce s-au înregistrat 14 cazuri în rândul personalului medical şi al infirmierilor. 

radio iasi

Related posts

Spitalele COVID din Iaşi se umplu unul după altul. A “căzut” şi CFR, se deschide Spitalul Militar

Redacția

La Spitalul de Neurochirurgie din Iași se primesc doar urgențele majore! Pacienții trebuie să înțeleagă că riscul de infectare cu COVID-19 este foarte mare

Redacția

OMS Europa: Până la 40% dintre medicii din mai multe state europene urmează să se pensioneze în următorii 10 ani și nu există un plan de înlocuire

Redacția
Încarcă...