
Primăria Pașcani trebuie să aloce 129.000 lei pentru reparații și înlocuit rosturi de dilatație la pasajul rutier peste calea ferată, de pe strada Grădiniței. Soluția privind refacerea acestora a fost dată de un specialist contractat de municipalitate.
În lipsa unui proiect care să indice clar ce trebuie făcut, lucrările de reparații pe strada Grădiniței au fost fost sistate odată cu înlocuirea bordurilor de pe marginea trotuarelor de pe pasaj. S-a apelat la un specialist, plătit din bani publici, pentru a oferi o soluție. Conform acestuia, rosturile de delitație trebuie refăcute, fapt ce impune alocarea sumei.
La momentul în care au decis realizarea acestor lucrări de întreținere și reparații a străzii, șefii Primăriei Pașcani nu au luat în calcul pasajul rutier. Sunt însă și voci care insistă că ar trebui realizată o expertiză tehnică a acestui pasaj, care ar fi vechi de peste 50 de ani. Despre un asemenea demers a vorbit în trecut consilierul PNL Neculai Enea, dar inițiativa a fost blocată de cei din PSD.
Reamintim faptul că pe strada Grădiniței au fost efectuate lucrări de reparații și îmbrăcăminți bituminoase. Odată cu demerarea acestor lucrări a fost începută o procedură de achiziție pentru Documentația Aferentă Lucrărilor de Investiții, care ar fi trebuit să indice costurile pentru refacerea trotuarelor și bordurilor.
Costurile acestui studiu au fost cifrate la aproximativ 80.000 lei. Toate aceste sume cheltuite după demararea lucrărilor de reparații, indică faptul că Primăria nu a avut o viziune clară cu privire la lucrările ce trebuie executate. Ele au fost făcute doar pentru a câștiga voturi!


