RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Geoană mai stă la NATO: Mandatul de secretar general adjunct i-a fost prelungit până în octombrie 2023

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a confirmat sâmbătă că mandatul său în această funcţie a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2023.

”Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023”, a scris Mircea Geoană pe contul său de Facebook.

”Acum doi ani, pe 16 octombrie 2019, am preluat funcţia de Secretar General Adjunct al NATO. O mare onoare, dar şi o provocare, să fiu primul lider din Centrul şi Estul Europei care ocupa o astfel de funcţie”, a amintit Geoană, adăugând că ”au fost doi ani intenşi, plini de provocări, dar şi de mari satisfacţii”.

Prin prelungirea mandatului, Geoană susține că va putea contribui la negocierea, adoptarea şi implementarea noului Concept Strategic şi a agendei NATO 2030.

  

”Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianţei noastre la un mediu de securitate profund modificat şi să continuăm să protejăm în faţa oricărei ameninţări securitatea şi prosperitatea celor 30 de naţiuni aliate şi a celor 1 miliard de cetăţeni, de a căror încredere depinde în mod esenţial succesul nostru comun”, mai scrie secretarul general adjunct al NATO.

Aliații NATO vor avea în perioada următoare o nouă misiune,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Preşedintele Microsoft: China ajunge din urmă Occidentul în materie de tehnologie / Recent, Huawei a lansat un smartphone care pare să utilizeze tehnologie avansată de cipuri, reuşind să surprindă piaţa

Redacția

VIDEO Trafic aglomerat pe Autostrada Soarelui în a doua zi de Paște/ Bucureștenii se întorc din minivacanță

Redacția

Nissan: 17.000 de comenzi pentru sedanul electric N7

Redacția
Încarcă...