RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Gazul ar putea ajunge în tot județul

Președintele Consiliului Județean (CJ), Maricel Popa, a avut o întrevedere cu mai mulți primari din județ pentru a discuta despre un proiect de infrastructură vizând aducținea de gaz metan în mai multe localități neracordate.

 

  

“Reușim să facem două magistrale de gaz, una pe NE și una pe NS. Va trebui să ne asociem prin ADI-uri”, a declarat Maricel Popa.

Conform analizelor făcute împreună cu reprezentanți TransGaz, sunt două zone neacoperite cu gaz în Valea Prutului. O conductă va trece prin Dumești-Andrieșeni și una prin Mogoșești-Cozmești ca să fie acoperit tot județul. Apoi, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), fiecare comună se va putea înțepa la cele două magistrale.

Gruparea în Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) este necesară pentru realizarea proiectului. Astfel, răspunderea va reveni fiecărei primării pe raza căreia va trece o conductă de gaz. Este absolut necesar ca ADI-urile să se constituie foarte repede, în maxim zece zile, altfel TransGaz nu va include Iașul în proiect.

Se estimează că studiul de fezabilitate va fi făcut într-un an, iar lucrările vor putea demara peste doi ani.

“Va fi un proiect de 10-20 de ani”, a mai spus președintele CJ.

Proiectul va fi finanțat în proporție de 50% cu fonduri europene, iar restul de 50% vor fi bani de la Guvern. Investiția va fi făcută de Transgaz. Costul unui kilometru de conducta variază între 800.000 euro – 1 milion de euro.

sursa www.ziaruldeiasi.ro 

Related posts

Vagoane modernizate de Electroputere VFU Pașcani prezentate publicului în Gara din Iași

Marius Parteni

Valabilitatea polițelor RCA emise de asigurătorul Euroins, aflat în procedură de faliment, prelungită cu încă trei luni

Redacția

Salariile angajaților din Primăria Municipiului Pașcani cresc cu 10%! Anul trecut majorarea a fost de 25%!

Răzvan Grecu
Încarcă...