Natalia Gavriliţă a afirmat că o semnificaţie aparte o are decizia de a construi un pod nou peste Prut, podul care va uni două localităţi cu acelaşi nume, Ungheni. ”E un pod care va aduce bunăstare oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Şi nu este vorba despre timp şi combustibil economisit, ci inclusiv de sentimentul de aproiere, care va genera noi oportunităţi de angajare, noi fluxuri de turişti şi consumatori şi noi afaceri”, a mai spus premierul Republicii Moldova.
Aceasta a arătat că, prin construcţia podului de la Ungheni, ”Iaşul se apropie de Chişinău, iar Chişinăul se conectează direct cu reţeaua de autostrăzi europene”.
Natalia Gavriliţă a mai afirmat că este ”primul pod nou care va lega malurile Prutului, după independenţă”.
Premierul Republicii Moldova şi-a exprimat recunoştinţa pentru semnarea unor proiecte majore, unul dintre ele fiind fondul de 100 de milioane de euro pus la dispoziţia Republicii Moldova, sub formă de donaţie, pentru proiecte de dezvoltare. ”Sunt bani care vor aduce dezvoltare în regiunile Republicii Moldova, vor crea locuri de muncă, se vor transforma în infrastructură”, a mai spus premierul moldovean.
Natalia Gavriliţă a mai spus că nu poate trece cu vederea acordul privind serviciile de roaming.
» Citește continuarea pe pagina autorului


