CN Aeroporturi București, un milion de euro în plus pentru compania care asigură curățenia la Otopeni, Foto: Colaj fanatik.ro
Franklin Templeton International Services, administratorul Fondului Proprietatea, consideră că este necesară listarea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) la Bursa de Valori București (BVB). Această mișcare este considerată esențială pentru dezvoltarea pieței de capital locale și pentru modernizarea infrastructurii aeroportuare din zona capitalei.
„Listarea companiei pe piața locală de capital ar marca o etapă importantă în valorificarea întregului său potențial, prin creșterea eficienței operaționale, îmbunătățirea guvernanței corporative și responsabilității publice, precum și facilitarea accesului la noi surse de finanțare”, a declarat Daniel Naftali, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea
Condiții prealabile: Auditor cu experiență și guvernanță eficientă
Pentru ca acest deziderat să devină realitate, Fondul Proprietatea atrage atenția asupra necesității întăririi guvernanței corporative a CNAB și a pregătirii unor pași preliminari imediați. O prioritate este contractarea unui auditor financiar cu experiență relevantă în tranzacții pe piața de capital.
În acest sens, Fondul a suplimentat ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din 27 noiembrie 2025 cu un punct privind reluarea procesului de selecție a auditorului financiar, care să includă și serviciile necesare în vederea unei potențiale listări.
» Citește continuarea pe pagina autorului



