Consumă alcool şi urcă la volan. Din cauza lor, sunt distruse vieţi omeneşti. Nu le pasă nici de soarta lor, nici de soarta altora. Se pare că nimic nu-i sperie. Nici Poliţia, nici amenzile, nici dosarele penale.
O patrulă din cadrul Poliției Municipiului Pașcani a depistat pe strada Ştefan cel Mare din localitate pe A.George, de 26 ani, din Paşcani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Evenimentul a avut loc în noaptea de 22/23 decembrie 2014, orele 02.40 A fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge.
În aceeași noapte, însă cu o oră mai devreme, un alt tânăr, S. Ionel, de 28 de ani, din comuna Valea Seacă a fost depistat de polițiști ai Secției 6 Poliție Rurală Pașcani în timp ce conducea un autoturism în localitatea Conţeşti, comuna Valea-Seacă. Cu ocazia controlului s-a stabilit că șoferul avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu poseda permis de conducere. Totodată acesta a fost condus la Spitalul municipal Paşcani unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


