RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorEveniment

Festivalul-Concurs Regional de Folclor „Bardul din Mircești” – Ediția a II-a, un succes al tradiției și talentului tinerilor interpreți (FOTO)

Pe 15 iunie 2025, la Căminul Cultural din comuna Mircești, județul Iași, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului-Concurs Regional de Folclor „Bardul din Mircești”. Evenimentul, organizat de Primăria comunei Mircești în parteneriat cu Cristinel Aioanei, a adunat zeci de tineri pasionați de muzică populară românească, într-o atmosferă de sărbătoare și autenticitate.

Festivalul a avut ca obiective promovarea artei muzicale tradiționale, descoperirea și susținerea tinerelor talente, precum și cultivarea respectului față de portul popular. Festivalul este în memoriei poetului și culegătorului de folclor Vasile Alecsandri, dorindu-se transformarea evenimentului într-un reper cultural regional.

Competiția s-a adresat tinerilor interpreți cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani și s-a desfășurat pe două secțiuni: interpretare individuală și în duet. Participanții au fost împărțiți în trei categorii de vârstă (8–10 ani, 11–14 ani, 15–19 ani) și au interpretat câte o piesă din repertoriul propriu sau al unui artist consacrat, acompaniați de negative muzicale. Pentru cei din grupa 15–19 ani, interpretarea unei doine sau balade fără acompaniament a fost obligatorie.

Concursul a început la ora 11:00 în Sala „Vasile Alecsandri” și s-a desfășurat în ordinea alfabetică a participanților, începând cu cei mai mici. Evoluțiile artistice au fost atent evaluate de un juriu format din personalități de marcă ale folclorului românesc: Cornelia Rednic – un nume de referință în folclorul nostru, apreciată atât pentru talent, cât și pentru longevitatea și dinamismul ei artistic Maria Șalaru –  interpretă de folclor, născută în Deleni, județul Iași, dar cu o legătură stransa fata de Bacău, unde locuiește și activează ca profesor de canto la Școala Populară de Arte și Meserii, Monica Grădinaru – interpretă  de muzică populară, profesor de canto muzică populară și muzică ușoară și coordonator a grupului vocal Lăzărelul din Iugani, Laurențiu Marian– interpret de folclor,și promotor cultural, dedicat rădăcinilor nemțene, Mirela Mihai -, actriță la Teatrul Național, Profesor de Actorie la Școala Populară de Arte “George Enescu” Botoșani – Secția Dorohoi, Profesor de Actorie la Palatul Copiilor Botoșani, Profesor de Arta actorului și canto (Tehnică Vocală Completă) la Atelierul de voce și teatru MELLODY Botoșani și  Mihaela Ungureanu Jitariu –  profesor de educație muzicală, de canto popular, dar și interpret ă de muzică populară .

  

Cei mai talentați dintre tinerii interpreți au fost răsplătiți cu trofee și distincții care au evidențiat nu doar calitățile vocale, ci și autenticitatea costumelor și expresivitatea scenică. Trofeul categoriei 8–10 ani a fost câștigat de Jean-Constantin Motfolea din județul Neamț, un tânăr interpret cu o prezență scenică remarcabilă. La categoria 11–12 ani, juriul a acordat trofeul Alexiei Avădanei Iosub din Pașcani, în timp ce pentru grupa 13–14 ani, câștigătorul a fost Gaiță Ianys Nicolas, tot din Pașcani, confirmând astfel potențialul artistic al zonei.

Trofeul categoriei 15–19 ani i-a revenit lui Axinte Paul din Vaslui, care a impresionat cu o baladă interpretată cu profunzime și autenticitate. Pentru cel mai frumos costum popular, distincția a fost acordată Ioanei Ronțu din Mărgineni, județul Bacău, iar premiul de popularitate a fost câștigat de Ghiniță Alina, tot din Bacău, preferată de public pentru carisma și naturalețea interpretării.

Trofeul „Cornelia Rednic” a fost oferit Petrunjelei Sofia din Bacău, în semn de apreciere pentru expresivitatea artistică deosebită, iar Trofeul „Maria Șalaru” a mers către Elena Tofan din județul Neamț, o voce care a reușit să transmită emoție și forță într-un mod autentic. Trofeul special al organizatorului a fost acordat Robertei Vernica din Mircești, o tânără care a reprezentat cu mândrie comuna gazdă.

La fel ca în ediția I, Trofeul Festivalului a ajuns tot în județul Bacău, fiind acordat concurentului Rîncu Raul-Cristian.

Festivalul s-a încheiat cu un recital extraordinar susținut de Cornelia și Lupu Rednic, în aplauzele entuziaste ale participanților și publicului. Ediția din 2025 a „Bardului din Mircești” s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare a folclorului, confirmând importanța susținerii și promovării valorilor tradiționale în rândul noii generații.

Related posts

În Împărăţia lui Moş Crăciun – Casa de Cultură vă invită la spectacol

Ema Roman

Investiții semnificative în școli și drumuri la Vânători. Primul strat de asfalt pe DJ 208I a fost turnat

Marius Parteni

Rugăciuni înălțate de pășcăneni la Catedrala ”Pogorârea Sfântului Duh”

Redacția
Încarcă...