RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Fenomen îngrijorător în şcolile din România. Numărul profesorilor calificaţi scade de la an la an

România are tot mai mulţi profesori necalificaţi. Se ajunge de foarte multe ori ca diferite cadre didactice, cu o cu totul altă pregătire, să le predea elevilor o materie fără a le putea explica corespunzător.

Numărul celor care ajung să predea o materie pentru care nu sunt pregătiţi este în continuă creştere de la un an la altul, iar cifrele de la Ministerul Educaţiei arată că a crescut acest număr din 2011 şi până în prezent cu 80%.

Astfel, dacă în anul şcolar 2011 – 2012 aveam în jur de 2.850 de profesori suplinitori, care predau altă materie decât cea pentru care sunt pregătiţi sau chiar au o altă pregătire inclusiv ca facultate, anul trecut erau peste 5.000 de astfel de profesori.

Situaţia pe ultimii ani a arătat în felul următor. În 2021 au fost 4.183 de posturi de profesori suplinitori, anul următor au fost aproape 5.000, iar în 2024, peste 5.000. Dacă ne uităm pe cei titulari pe post, în 2021 au fost 78% de profesori titulari, în 2022 a mai scăzut numărul acestora, iar în anul şcolar trecut au fost şi mai puţini, 77,5%.

  

observator

Related posts

Instituția care trebuie să verifice sălile și aparatele de jocuri de noroc are „mai puțin de 70 de inspectori în toată țara”. Aparate autorizate sunt zeci de mii

Redacția

Mențiune pentru micuța pășcăneancă Ilaria Buhnici, de la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pascani, participantă în lotul județului Iași la Concursul Național „Made for Europe” (FOTO)

Redacția

Peste 80% dintre elevi şi profesori consideră că şcolile trebuie redeschise

Redacția
Încarcă...