News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Fără terase pe Esplanadă, din cauza lucrărilor de modernizare. Primăria a primit cereri din partea unor agenţi economici

Agenţii economici care au baruri, cafenele sau cofetării pe Esplanada din zona vale nu îşi vor putea spori veniturile, la care sperau în sezonul cald. Ei nu vor putea anul acesta să îşi deschidă terase pe această zonă, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Cei care vor încerca să obţină autorizare din partea Primăriei, nu vor primi un aviz favorabil.

 

  

Esplanada din zona vale este în program de reabilitare încă de anul trecut. Cum amplasamentul este predat constructorului pentru realizarea lucrărilor cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, municipalitatea nu poate da altfel de autorizaţii.

“Anul acesta din cauza lucrărilor din PIDU nu vor fi amenajate terase. După cum se vede acolo este un şantier, zona fiind predată constructorului”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.

În celelalte zone se pot amenaja asemenea locaţii. La sediul municipalităţii au fost deja depuse 9 cereri, din partea unor agenţi economici.

“Cei care doresc trebuie să depună mai întâi o cerere, însoţită de copie după buletinul administratorului, actele societăţii, dar şi un certificat de atestare fiscală eliberat de către Serviciul de Finanţe Publice Locale. De asemenea, este nevoie şi de o schiţă foto a amplasamentului, în care să apară şi vecinătăţile”, a mai subliniat purtătorul de cuvânt. 

Preţul pentru închirierea unui metru pătrat este 0,60 bani, iar perioada de funcţionare a teraselor este de maxim şase luni de zile.  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Vremea 15 iulie – 12 august 2024. Urmează cel mai lung val de căldură din istorie. Vom resimți temperaturi de peste 45 de grade

Redacția

Ședință extraordinară de CL pentru desființarea taxei de debranșare de la RAGCL

Oana

Marca judeţului ar trebui să conţină un melc. Așa de ”repede” se mișcă consilierii ieșeni

Redacția
Încarcă...