RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Expoziție de pictură – vernisaj și lansare de carte la Casa de Cultură din Pașcani (Foto)

Vineri seară, Casa de Cultură din Pașcani a găzduit o expoziție de pictură – vernisaj și o lansare de carte, toate în cadrul aceluiași program.

 

  

Creațiile a nu mai puțin de treisprezece artiști au fost prezentate de către Maria Bilașevschi, doctor în arte vizuale. Și-au expus lucrările: Pădurariu Petru, Cernat George Pop, Crîșmaru Adrian, Hreniuc Raluca, Morteci Maria, Eugen Ciobanu, Crâșmaru Rodica, Sabie Ovidiu, Morteci Andrei, Ciobanu Marinela, Curpan Leonard, Gheorghiță-Vornicu Elena. Aceștia au lucrat împreună la proiectul “Refresh”.

Tot aseară a avut loc lansarea cărții lui Mihai Chihaia, “Pribeag printre amintiri”, prezentată de către Ionuț Hărățu, profesor al Liceului “Miron Costin”.

Evenimentul a debutat de la orele 18.00 și a adunat un număr mare de pășcăneni interesați de artă și cultură, oameni care au savurat pe deplin zecile de minute în jurul unor artiști desăvârșiți și a lucrărilor acestora.

Precizăm că  programul de aseară face parte dintr-un desfășurător amplu de activități ce vor avea loc toată luna noiembrie. Sunt organizate de Casa de Cultura “Mihail Sadoveanu”, Pașcani.

 

Related posts

Maria Tănase, 100 de ani de la naștere. Drumul de la fata de mahala la „regina muzicii populare”

Redacția

Lansare de carte la Iași: „Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă”

Redacția

Ziua Universală a Iei Românești 2018

Redacția
Încarcă...