Pentru că au trecut deja săptămâni, şi în acest caz de răsunet naţional şi chiar internaţional nu s-a întâmplat mai nimic, «Ziarul de Iaşi» a „luat faţa“ anchetatorilor în cazul osemintelor descoperite recent în curtea unui ieşean din satul Horleşti. Sâmbătă, timp de mai multe ore, jurnaliştii cotidianului nostru au bătut în lung şi-n lat comuna şi au intervievat toţi bătrânii ce au fost, într-un fel sau altul, martori ai ororilor celui de-al Doilea Război Mondial petrecute în zonă.
În urma discuţiilor cu aceştia, se prefigurează două ipoteze în cazul gropii comune, ambele la fel de înfiorătoare: fragmentele de oase fie aparţin unui grup de evrei din Iaşi executaţi de armata română în 1941, fie sunt ale unor ţărani aduşi pe moşie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de boierii locului, dar decedaţi ca urmare a epidemiei de holeră. Mărturiile interlocutorilor noştri sunt de-a dreptul şocante!
Liniştea comunei Rediu, situată la nord de municipiul Iaşi, a fost perturbată spre finele lunii precedente de o descoperire macabră, realizată accidental. Acum, cei aproape 4.500 de locuitori ai comunei vorbesc mai mult în şoaptă de ghionionul ieşeanului care s-a trezit cu groapa cu oseminte în curte. „Aici a fost linia frontului. Acuma nu se ştie ce cadavre sunt acolo. În Iaşi a fost şi Pogromul. Asta vorbeam eu cu Albert (proprietarul terenului – n.red.): «Ferească Dumnezeu să fie evrei acolo. Ai pus-o!» Atunci, chiar că săracul nu mai poate să-şi facă nimic pe teren“, ne-a spus vecina de gard a lui Albert Rediu.
Pe 19 septembrie, în timp ce un excavator săpa în vederea amplasării unei fose septice, lamele utilajului au scos la iveală numeroase fragmentele osoase umane. Albert Rediu, ieşeanul în vârstă de 35 ani ce deţine terenul, a chemat imediat Poliţia, instituţie ce a sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.
Acum, în spatele perdelei de camuflat cu care a fost împrejmuită curtea de ochii curioşilor, arheologul Neculai Bolohan coordonează echipa de specialişti de la Facultatea de Istorie din Iaşi ce caută să stabilească adevărul istoric în acest caz. Concomitent, Parchetul Militar a deschis un dosar penal.
Continuarea pe www.ziaruldeiasi.ro


