News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Educația din România ocupă cel mai rău loc în UE la aproape toți indicatorii de calitate, la sfârșitul mandatelor Iohannis-Deca – noul Monitor al Educației și Formării

România, țară situată pe ultimul loc sau printre ultimele din Uniunea Europeană la toți indicatorii privind calitatea educației, a reușit performanța ca, în momentul intrării în vigoare a noilor Legi ale educației Deca-Iohannis, să își înrăutățească prestația la toți acești indicatori, după cum relevă cel Monitorul Educației și Formării 2024, dat publicității de Comisia Europeană, potrivit Edupedu.ro. Față de precedentul raport, despre care Edupedu.ro scria în urmă cu un an că plasează România în ipostaza de „lanternă roșie a UE în Educație”, țara reușește rezultate mai slabe pe toată linia, de la educația timpurie la învățământul superior.

Raportul Comisiei Europene, realizat anual, trece în revistă progresele sau regresele țărilor membre UE cu privire la obiectivele comune privind educația și formarea, ce stabilește o serie de ținte la nivel comunitar, ce trebuie atinse până în 2030. În cazul României, o parte dintre cifrele aferente anului 2023 sunt bazate pe informații aferente anului 2022, inclusiv pe ultimele rezultate PISA privind competențele, pe când cele din anul anterior datau din anul 2021 (sau 2018, în cazul PISA).

  • Documentul indică o înrăutățire a situației față de cele din anul precedent, luate în calcul,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

O navă spațială aflată la 8,7 miliarde de kilometri depărtare de Pământ a măsurat lumina Universului

Redacția

SuperLiga: Rapid București a învins Universitatea Cluj cu 3-0

Redacția

Germania se va asigura că UE va îngheţa activele şi va interzice intrarea în blocul comunitar responsabililor de reprimarea violentă a protestelor din Iran, anunţă ministrul german de Externe Annalena Baerbock

Redacția
Încarcă...