Eduard Novak a declarat, joi, că Ministerul Sportului va avea cel mai mare buget din ultimii ani, cu care se pot realiza proiecte sustenabile.
Ministrul a mai anunţat că în luna aprilie va fi elaborată strategia sportului dar şi noua lege a sportului, care vor urma trei obiective: performanţa, creşterea sportului de masă şi activitatea sportivă zilnică în şcoli, scrie News.ro.
“Mă simt mulţumit de anul acesta. Am considerat că acest minister trebuie să fie ministerul care dă direcţia sportului, dezvoltării sportului. Mai mult de atât, trebuie să luăm atitudine pentru că în ultimii ani, acest minister şi-a pierdut din putere. S-a transformat într-o organizaţie care sprijinea financiar federaţiile. Trebuie să fim organizaţia care dă direcţia, sprijină şi arată drumul către performanţă.
Mă dau puţin mare pentru că sunt foarte fericit. Anul acesta am avut in total pe sport 480 de mii de lei. Am pornit un an modest, dar de la bugetul de 521 de mii am ajuns la 629 de mii de lei. Am ajuns pe un buget pozitiv, asta însemnând şi câteva premii europene, premiile sportivilor olimpici, dublarea medaliilor.
Am avut sprijin politic în toate demersurile. Anul acesta, în afară de tineret care a plecat la Ministerul Familiei,
» Citește continuarea pe pagina autorului


