NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Economii de 4,4 milioane lei în contul Primăriei şi datorii de 29 milioane lei

Primăria Paşcani are un excedent financiar de aproximativ un milion de euro şi datorii de aproximativ 29 milioane lei. Datele sunt cuprinse în contul anual de execuţie al Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Paşcani pentru anul 2014.

Gică Zanet, administratorul public al Primăriei, a prezentat în şedinţa de astăzi acest proiect de hotărâre. El a adus în discuţie faptul că în contul unităţii ca economii se regăseşte aproximativ un milion de euro. Acest lucru i-a determinat pe aleşii locali să întrebe de ce nu se fac investiţii cu banii. „Avem excedent de un milion de euro, dar nu avem apă la Blăgeşti. Ce putem face?”, a spus Ion Danu, consilier PC.

Un altul a spus că cetăţenii aşteaptă modernizarea străzilor. „Păşcănenii se întreabă dacă tot avem bani, de ce nu sunt plombate străzile”, a spus Neculai Enea, consilier PNL.  

  

Excedentul sau economiile de care vorbesc şefii Primăriei provin din ultimii doi ani. Mai exact, la finele lui 2013 era înregistrat un excedent de 3 milioane lei, iar la finele lui 2014- 1,4 milioane. Aceste sume sunt bani necheltuiţi pentru investiţiile care au fost alocate prin fonduri guvernamentale sau europene. Este vorba despre Sala Multifuncţională din cadrul Primăriei sau Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.  

În situaţia prezentată aleşilor se arată că la finele anului 2014 Unitatea Administrativ Teritorială, care cuprinde toate instituţiile publice, are datorii de aproximativ 29 milioane lei.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

7,2 km de drum european recepționat în comuna Ruginoasa! Finanțarea vine din bani europeni!

Marius Parteni

Decizia-şoc care îi afectează pe toţi cei care au CENTRALE de apartament

Redacția

Directorul PSA Paşcani, despre contractele cu cetăţenii şi soluţiile de furnizare a apei (Video)

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site