RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Drama unui tată care se luptă pentru viaţa fetiţei. „Plătesc degeaba contribuţii de 17 ani“

Dumitru Isac, tatăl unei fetiţe în vârstă de 12 ani din judeţul Iaşi, se luptă de câţiva ani cu hibele sistemului românesc de sănătate şi cu lacunele legislative.

Fetiţa acestuia, Geor­giana, a fost diagnosticată cu o boală conge­nitală extrem de rară, care blochează alcă­tuirea sângelui, şi anume anemia Fanconi, boală care afectează cinci cazuri la un milion de persoane. Pe fondul acestei afecţiuni, fetiţa s-a născut cu multiple malformaţii congenitale, necesitând de-a lungul anilor mai multe operaţii pentru corectarea acestora. Încă de la naştere a fost diagnosticată cu lu­xaţie de şold bilaterală, urmată de hipoacuzie neurosenzorială la ambele urechi, formă severă, pentru care a avut nevoie de proteză auditivă. În 2015, a trecut printr-un transplant de cornee, făcut din banii părinţilor, intervenţie care i-a costat 2.300 de euro. Pentru că a fost făcută la o clinică privată din Oradea, familia nu îşi mai poate recupera banii cheltuiţi. Bărbatul susţine că era necesar ca transplantul să fie făcut cât mai repede, medicii explicându-i că fetiţa are o cornee foarte subţire, opacă şi cicatrizată, exitând riscul de orbire.

  

De atunci şi până în prezent, tatăl fetiţei a făcut nenumărate drumuri la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, la Casa Ju­deţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, iar săptămâna trecută a ajuns şi la Ministerul Sănătăţii, răspunsul tuturor fiind că nu există o bază legală prin care să se poată deconta intervenţia. Acesta este nemulţumit şi de discrepanţa existentă între sistemul de sănătate din România şi cel din Italia, precizând că în urmă cu câteva luni, a putut realiza transplantul de celule stem necesar pentru tratarea fetiţei, doar la patru luni de când soţia sa a devenit asigurat al sistemului medical de acolo, fiind vorba despre o intervenţie de 150.000 de euro, fără să plătească niciun ban.

„Am depus dosar la DSP Iaşi la începutul anului 2015, în ideea că vom putea face transplantul de cornee undeva în străinătate, pentru că aici în ţară, în sistemul de stat mi s-a zis că nu se poate face pentru copii. Problema este că la clinicile din afara ţării care au fost găsite de cei de la DSP mi s-a spus că trebuie să vin la mai multe controale, la care se adăugau numeroasele cheltuieli necesare cu transporul şi cazarea. De aceea, între timp am luat legătura cu cei de la Oradea care mi-au spus că ar costa cu tot cu anestezie 2.300 de euro. Am adus la cu­noştinţa celor de la DSP ceea ce mi-au transmis cei de acolo, iar aceştia m-au sfătuit să fac transplantul, urmând ca în baza facturilor să se găsească soluţii de decontare. Menţionez că transplantul a fost făcut pentru că era o urgenţă majoră, la îndrumarea celor doi medici din cele două clinici acreditate să facă transplant, de la Iaşi şi de la Bucureşti, care au subliniat în numeroase rânduri că este o urgenţă“, povesteşte Dumitru Isac.

 Articolul integral pe www.ziaruldeiasi.ro


 

Related posts

Preşcolarii vor beneficia de programul privind consumul de fructe proaspete

Redacția

Pe mesele ieşenilor vor ajunge 24.000 de porci

Redacția

Nelu Tătaru, mesaj pentru pelerinii care protestează la moaștele Sfintei Parascheva: Nu adaptăm pandemia la pelerinaj

Redacția
Încarcă...