RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Două oferte pentru modernizarea căminului cultural din comuna Ruginoasa! Contractul are o valoare de 350.000 de euro

Primăria comunei Ruginoasa va moderniza căminul cultural cu fonduri de la PNDR. Proiectarea va dura două luni, în timp ce execuția este programată pentru un interval de 12 luni. Două asocieri de firme au depus oferte în cadrul procedurii

Primăria comunei Ruginoasa, județul Iași, anunță modernizarea căminului cultural din satul Dumbrăvița. Recent, a fost demarată licitația pentru realizarea proiectării și execuția lucrărilor. Prevederea bugetară a procedurii este de 1.699.309 lei, fără TVA, aproximativ 350.000 euro. Au fost depuse oferte din partea asocierilor de firme General Modern Construct SRL – Simpa Consult SRL și Johny Tundy SRL – Trust AVB SRL. General Modern Construct SRL, cu sediul social în municipiul Pașcani, este controlată de Ioan Hogaș. Cifrele financiare ale firmei nu arată o activitate solidă. În 2019, încasările au fost de 21.513 lei, pierderi de 63.878, cu doar un singur angajat. În ceea ce privește Johny Tundy SRL, societate cu sediul tot în Pașcani, este controlată de Gheorghiță Agafițe și Eniko Tunde Agafițe. Anul trecut, cifra de afaceri a firmei a fost de 977.545 lei, profit de 9.896 lei, datorii de 215.875 lei, cu un număr de 13 angajați.

Reabilitarea este susținută cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală

Primăria Ruginoasa va putea reabilita obiectivul datorită fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

„Modernizarea și dotarea căminului cultural cu o capacitate de o sală de festivități, cu 4 săli și grupuri sanitare, ar rezolva problema locuitorilor și a personalului necesar. Dotarea și modernizarea unui cămin cultural va crea contextul prin care se pot asigura servicii culturale permanente în satul Dumbrăvița. Clădirea propusă spre modernizare are un regim de înălțime P+1E, etajul fiind parțial o formă planimetrică neregulată. Se va realiza termoizolarea căminului cu o grosime de 10 cm grosime. Se propune și o extindere cu vestiare și grupuri sanitare pentru a deservi persoanelor ce vor realiza evenimente culturale și educaționale”, se arată în caietul de sarcini.

  

bzi

Related posts

Festivalul de Datini “Alexandru Vasiliu – Tătăruși” (Galerie Foto și Video)

Marius Parteni

Valea Seacă: Identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere după ce au lăsat mormane de mizerie în urma lor (FOTO)

Redacția

Șofer depistat la Miroslovești cu o autoutilitară plină cu lemne, fără a deține acte justificative

Redacția
Încarcă...