RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Dotările minime necesare la predarea unei locuinţe

Deputaţii au stabilit ce dotări minime vor fi necesare la predarea unei locuinţe către cumpărător, pentru a putea fi aplicată cota redusă de 5% TVA.

Potrivit actului normativ, deţinătorii de locuinţe trebuie să aibă acces liber la spaţiul locuibil, la energie electrică, apă potabilă şi canalizare, să existe cel puţin un spaţiu de odihnă, o bucătărie şi o baie, indiferent de dotări sau de gradul de finisare.

Modificările aduse legislaţiei fiscale au fost gândite pentru a preveni eventuale situaţii în care se ajunge la aplicarea cotei de 19% TVA, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute.

Camera Deputaţilor este for decizional, iar documentul va fi trimis preşedintelui pentru promulgare.

  

radio romania

Related posts

Pașapoartele vor fi eliberate gratuit de la 1 februarie 2017

Redacția

SRI organizează pentru prima dată un exercițiu de securitate cibernetică

Redacția

Un consilier local şi un şef din Poliţie vor să dea în plată. Băncile nu vor

Redacția
Încarcă...