A ajuns pe mâna medicilor, după ce a cauzat un accident rutier, iar în unitatea spitalicească s-a ales cu dosar penal pentru că permisul de conducere îi era suspendat. Ieri, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a pierdut controlul mașinii, într-o curbă din comuna Todirești și s-a izbit de copacii din apropierea drumului. 
Trecătorii au văzut incidentul și au solicitat intervenția Poliției și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Pașcani. Victima a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, iar după acordarea îngrijirilor medicale a fost direcționat către un spital județean. Din păcate pentru el, în urma verificării în baza de date, s-a constat că permisul acestuia îi era suspendat. În acest sens, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și conducere cu permisul suspendat.
“În data de 15 mai, în jurul orei 15.00, polițiștii au fost solicitați să intervină la un accident rutier care s-a petrecut pe raza localității Todirești și a fost soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui auto, într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de copacii care se aflau în apropierea drumului. Din verificările efectuate în bazele de date, a rezultat de asemenea că șoferul avea permisul suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere cu permisul suspendat”, ne-a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.
{jcomments off}
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


