RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Doi agenți de poliție din Iași, care au intervenit să salveze o tânără sechestrată, au fost loviți cu lăzi și scaune. Iată detaliile din timpul intervenției

Scene incredibile la Iași. Doi polițiști au fost loviți de către două femei, cu lăzi și scaune, în timpul unei intervenții. Agenții încercau să salveze o femeie ținută cu forța de către fostul ei concubin. Acum, cele două agresoare au fost condamnate

Pe data de 18.08.2025, ora 00:22, organele de poliție din cadrul I.P.J. Iași – Orașul Târgu Frumos au fost sesizate, prin serviciul de urgență S.N.U.A.U. 112, de către o femeie cu privire la faptul că sora sa, care este persoană protejată prin ordin de protecție emis față de fostul concubin, a fost luată din zona locuinței sale cu forța, fiind ținută la domiciliul surorii fostului concubin. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție și, ajungând în fața ușii locuinței inculpatei unde bărbatul o ținea pe femeie împotriva voinței sale, l-a somat pe acesta să permită acesteia să iasă din cameră, însă solicitarea respectivă a rămas fără rezultat. Între timp, a intervenit proprietara imobilului, respectiv inculpata Udilă Petronela, solicitându-i acestuia să deschidă ușa pentru ca organele de poliție să nu o distrugă. Cu toate acestea, bărbatul nu s-a conformat, blocând ușa locuinței cu corpul său, pentru a nu putea fi deschisă din exterior.

În continuare, între organele de poliție sosite la fața locului, membrii familiei Udilă, care se aflau în curtea locuinței, și bărbatul închis în locuința respectivă s-a purtat un dialog privind eliberarea femeii, împrejurare în care bărbatul a insistat ca organele de poliție să părăsească locația, menționând faptul că fosta concubină se află acolo din propria dorință. Însă, din interior, se auzea vocea femeii, care solicita să iasă din camera respectivă. În timp ce agenții de poliție încercau să îl încătușeze pe bărbat, inculpatele Udilă Petronela și Udilă Ionela au pătruns în interiorul locuinței și au începutsă le adreseze injuriiși să îi amenințe pe cei doi agenți de poliție (persoanele vătămate: Ibrian Cosmin-Mihai și Gheorghici Cezar-Damian) cu acte de violență, pentru a-i determina să renunțe la imobilizarea bărbatului.

La un moment dat, agenții de poliție au reușit imobilizarea numitului bărbat și scoaterea sa din locuința respectivă, acesta continuând să se împotrivească conducerii sale către autospeciala de poliție, în vederea transportării lui la sediul poliției.

  

Petronela Udilă și Ionela Udilă au continuat să le adreseze injurii și amenințări organelor de poliție, spunând:

„Bă, lasă-l în pace, că vă dau cu ceva în cap! Bă, vă lovesc dacă nu îi dați drumul!”, trăgând de echipamentul lor pentru a-i determina să îl elibereze pe bărbat.

În continuare, inculpata Udilă Petronela a aruncat cu o ladă de plastic (navetă pentru sticle) asupra persoanei vătămate Gheorghici Cezar-Damian, lovindu-l peste brațul stâng, iar inculpata Ionela Udilă a aruncat cu un scaun asupra persoanei vătămate Ibrian Cosmin-Mihai, lovindu-l în zona gleznei a piciorului stâng. Agresiunile le-au cauzat acestora leziuni traumatice. Pe numele celor două femei a fost deschis un dosar penal pentru ultraj, iar zilele trecute au fost condamnate.

„Condamnă pe inculpata UDILĂ PETRONELA, în prezent aflată în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (şase) luni înch…

Citește continuarea pe site-ul BZI

Related posts

La un pas de tragedie (Video)

Redacția

Ministerul Dezvoltării alocă 7 milioane de euro pentru consolidarea seismică a Spitalului de Pneumoftiziologie Iași

Redacția

Nopți tropicale la Iași și zile caniculare. Avertismentul meteorologilor

Redacția
Încarcă...