Fiecare sfârșit de săptămână este un chin pentru medicii urgentiști din Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal. Weekendul trecut, peste 100 de cazuri au ajuns pe mâna lor, dintre care un sfert sunt cetățeni agresați din cauza consumului de alcool.
Cu toate acestea mai sunt și altfel de pacienți, de exemplu, un copil de 5 ani din Pașcani. Din joacă a tras oala de apă clocotită peste picior, provocându-și arsuri . Părinții speriați l-au transportat la Spital unde medicii au stabilit că minorul a suferit arsuri de gradul I și II la piciorul drept. Acesta a primit îngrijirile de specialitate, iar mai apoi a fost trimis la domiciliu.
Alt caz deosebit a fost cel al unor cetățeni din Valea Seacă, care au băut bine la barul din sat, după care s-au urcat în căruță pentru a pleca acasă. Este vorba despre Ionuț C. de 20 ani și Vasile I. de 24 ani, ambii din Conțești. Cum era de așteptat, cei doi au căzut din căruță, unul dintre ei lovindu-se grav. Ambii au ajuns la Spitalul din Pașcani cu ambulanța, iar medicii au stabilit că a suferit traumatisme la cap. Mai grav a fost Vasile I. de 24 ani care a suferit un traumatism mai grav și a fost direcționat către Spitalul de Neurochirurgie Iași. Un alt caz ajuns pe mâna medicilor a fost cel al lui Ion C. de 42 ani din Oboroceni care a băut alcool și a suferit o criză comițială, iar mai apoi a căzut din picioare. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism cranio facial și a fost direcționat către Clinica de Neurochirurgie Iași.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


