NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Deputatul Alexandru Muraru și-a preluat oficial mandatul de președinte interimar în ședința structurii de conducere a PNL Iași (P)

Întrunit ieri, Biroul Politic Județean al PNL Iași l-a confirmat oficial pe deputatul Alexandru Muraru în mandatul de președinte interimar al filialei județene.

Deputatul Alexandru Muraru va ocupa această poziție până la alegerile interne ce urmează să fie organizate la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de luna august.

Noul președinte interimar al PNL Iași a transmis colegilor un apel la unitate, moderație și dialog.
“Este un nou prilej să îmi exprim onoarea de a prelua această nouă provocare. Astăzi fac apel către toți colegii mei la unitate, moderație și dialog. Delimitând contextul vremelnic, Partidul Național Liberal rămâne principala forță politică la Iași, confirmată la alegerile locale din 2020, cu peste 50 de primari și peste 700 de consilieri locali și județeni. A venit vremea în care trebuie să mergem mai departe ca o unitate, în care cu toții trebuie să ne implicăm în viața publică a comunității noastre”, a declarat Alexandru Muraru.

În același timp, noul președinte interimar a reiterat susținerea proiectelor administrațiilor locale și județene, proiecte care vor aduce ceea ce contează cel mai mult pentru județul Iași, și anume bunăstarea cetățenilor.

  

“Totodată, garanția mea pentru ieșeni este că vom sprijini și promova proiectele importante, fie că vorbim de cele ale comunitățile locale, și aici mă refer atât la zona rurală cât și cea urbană, respectiv cele județene, cu referire la proiectele Consiliului Județean Iași, dar mai ales cele regionale și strategice, fie că vorbim de infrastructura de autostrăzi, spitale, educație, parcuri industiale, etc. Dialogul și colaborarea cu ieșenii, cu mediul de afaceri, cu mass-media și grupurile asociative trebuie să fie deschise permanent. Plecăm pe acest drum cu misiunea sacră de a avea un parteneriat cu ieșenii și de a continua să fim promotorii dezvoltării economice și al respectului față de cetățeni”, este mesajul transmis ieșenilor de noul președinte interimar PNL Iași.

Advertisements

Related posts

Vasile Toma: ”Nu văd rațiune si nici logica la ultima ieșire publică a șefului statului”

Redacția

Comunicat de presă: Cupa Municipiului Paşcani la tenis de câmp

Redacția

Deputat Vasile Toma: S.O.S. Legea consumatorului vulnerabil! S.O.S. România!

Redacția
Încarcă...