
Lucrările la sensul giratoriu din zona centrului comercial Dedeman, încep cu o serie de restricții rutiere în zona sediului de pe strada Grădiniței. Înainte și după sensul giratoriu, pe strada Grădiniței, de la intrarea în sediul fostei fabrici Integrata, pana la trecerea de pietoni din zona blocurilor K și Z, se vor realiza două benzi de mers, pentru mijloacele de transport care tranzitează zonă.
În acest sens, angajații Poliției Locale Pașcani au informat proprietarii de autoturisme, care staționează în zona sensului giratoriu, să elibereze banda de mers.
Cei care locuiesc pe strada Calea Iașului și celelalte din cartierul Aerodrom,trebuie sa știe că nu vor mai putea intra cu mașinile de pe strada Grădiniței, către proprietăți, ci doar vor putea ieși, cu obligația de a face la dreapta spre Biserica ”Înălțarea Domnului”.
Conform administrației publice locale, sensul giratoriu realizat de cei de la Dedeman va fi unul definitiv, iar amenajarea lui se va realiza în maxim două luni de zile.


