RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Dedeman a notificat Primăria Municipiului Pașcani că de mâine încep lucrările de construire a magazinului său și de amenajare a sensului giratoriu

De mâine, 15 martie, vor începe lucrările de construire a magazinului Dedeman de la Pașcani și a sensului giratoriu de pe Strada Grădiniței, cel puțin asta prevede o notificare înaintată Primăriei Municipiului. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă de primarul Marius Pintilie, care a răspuns la o întrebare pe acest subiect adresată de un jurnalist.

„Eu am sunat acum 3 săptămâni și i-am rugat ca în momentul în care vor să se apuce de treabă să-mi dea un semn. M-au sunat și mi-au spus că au finalizat partea de contractare a constructorului și au spus, acum o săptămână, că în două săptămâni vor să se apuce de treabă. Bineînțeles că vor face document scris la primărie de informare de începere a lucrărilor”, a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

După câteva minute, primarul a revenit pe acest subiect citind de pe telefonul administratorului public Claudiu Bodoașcă, o notificare a celor de la Dedeman prin care se anunța municipalitatea că încep lucrările pe 15 martie anul curent.

„Fac o rectificare, deja au comunicat o adresă de  începerea lucrărilor, începând cu 15.03”, a clarificat situația primarul Pintilie.   

  

Concomitent cu lucrările ce țin de partea de construcție a centrului comercial, vor fi finalizate și cele cu privire la sensul giratoriu din proximitatea centrului.

Astfel, în locul sensului giratoriu amplasat provizoriu la intersecția străzilor Grădiniței, Aleea Calea Iașului și Calea Romanului va fi construit unul definitiv, iar întreaga intersecție va fi reorganizată, o parte dintre trotuare urmând a fi reconstruite.

Această lucrare va afecta atât proprietatea privată a Dedeman, cât și proprietatea publică a Municipiului Pașcani, motiv pentru care aleșii locali au acordat dreptul de a efectua această investiție privată și pe domeniul public.

Terenul pe care va fi construit centrul comercial are o suprafață de aproape 62.000 mp, fiind format din opt parcele: cinci aparțin Dedeman și trei de Integrata. Terenul are o formă poligonală cu deschidere în partea de est la strada Grădiniței. În partea de sud, terenul are deschidere la Aleea Calea Iașului, cu o bandă pe sens.

Dedeman este lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare. Lanțul românesc are aproape 60 de magazine în toată țara, două dintre acestea fiind în Iași.

Related posts

Trafic scăzut pe străzile Kogălniceanu și Aleea Cronicar Neculce. Cetățenii din zonă sunt însă nemulțumiți!

Răzvan Grecu

Gică Zanet – venituri salariale de 57.722 lei plus dividente de la societatea care derulează afaceri cu instituțiile subordonate Primăriei. Iată sumele!

Marius Parteni

Camera Deputaților a respins OUG 13 și a adoptat OUG 14

Redacția
Încarcă...