
În contextul unei perioade în care forţa de muncă este extrem de greu de găsit şi locurile de muncă pentru tinerii abia ieşiţi de pe băncile facultăţii sunt tot mai puţine, conducerea Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi desfăşoară în permanenţă activităţi în acest sens. Este important pentru studenţi să creeze legături cu agenţi economici sau antreprenori din domaniul lor de activitate pentru a le fi mai uşor să intre pe piaţa muncii după ce îşi finalizează studiile iar conducerea Universităţii are întotdeauna grijă să organizeze târguri sau activităţi care să-i ajute pe studenţi să creeze aceste conexiuni.
”Chiar zilele trecute am avut un târg de cariere pentru tineri, prin care se facilitam mai uşor relaţia dintre stuenti şi angajatori. Cel mai mult ce mă interesează în momentul de faţă este de a creşte această relaţie pe care o avem cu partenerii din mediul economic, astfel încât cât mai mulţi dintre studenţii care finalizează universitatea să fie inseraţi pe piaţa muncii pe domeniul lor de pregătire profesională sau dacă este cazul tot în cadrul universităţii, pe diferite programe”, a declarat Prof. Dr. Vasile Stoleru, Prorector USV Iaşi.

