RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

De ce apar pierderile de memorie în această perioadă. Neurochirurg: Între patru pereți ne tâmpim. Ce mâncăruri sunt bune pentru creier

Tulburările de memorie, dezorientarea, problemele de echilibru sau lipsa coordonării sunt efecte ale unei rutine zilnice repetitive și limitate între patru pereți, spune neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea. Medicul a declarat, la Digi24, că oamenii, în special cei vârstnici, trebuie să iasă afară din casă și să socializeze, pentru a stimula creierul și imunitatea.

“Am observat ceva, încă nu sunt raportate, la pacienții mei care au fenomene ușoare, că evoluează. Mi-e foarte jenă să-i arunc în față unei doamne, domn «dumneata ai Alzheimer». Toți vin în ultimul timp, de la o anumită vârstă, cu tulburări de memorie, dezorientare, probleme de echilibru sau nu mai au coerența gestului, scapă paharul. De ce? «Mama e stresată, bunica nu se mai coordonează». Altceva este.

Conexiunile în sistemul nervos nu se mai fac corect, pentru că această izolare nu a dus la ceva bun. Între patru pereți, uitându-ne eventual la TV sau discutând aceleași lucruri în familie nu am făcut decât să ne tâmpim luni și luni de zile. Trebuie să ieșim afară! Omul este un produs social, trebuie să vorbească, să comunice, trebuie să colaborăm, să socializăm între noi.

Este nevoie să schimbăm rutina. În acest moment ne-am izbit de ceva nou și în această situație nouă în care ne aflăm trebuie să ne adaptăm. Persoanele în vârstă, nu-i lăsați în casă. Scoateți-i măcar pe o bancă, în parc, să socializeze, să vorbească, să joace șah, să facă cuvinte încrucișate. Toate lucrurile acestea dezvoltă cerebral o grămadă de activități.

  

Foarte multă lume, am constatat în ultimul timp, vin în familie și spun că parcă uită, nu mai știe, pune cheile în frigider. Această adunare face foarte bine pentru toată lumea. Schimbul de idei, vederea. Faptul că unul are o cravată mai frumoasă, o îmbrăcăminte mai superbă, o coafură. Asta face foarte bine, nu este invidie, nu este gelozie, este o gândire pozitivă. Aici urmează și al doilea element, descărcarea endocrină, și al treilea element, imunitatea.

Gândurile pozitive – așa trebuie să fim. Dacă suntem încruntați, supărați, atunci nu obții nimic, nici interlocutorii tăi, nici cei de la servici, nici cei de acasă, în continuu. Asta nu duce la nimic bun. Scade și imunitatea și te face vulnerabil la COVID. Una dintre mijloacele de luptă împotriva COVID-ului este imunitatea, deci gândurile bune, starea noastră de sănătate, de prospețime, activitatea fizică și gândirea pozitivă”, a explicat profesorul de neurochirurgie.

De asemenea, el a prezentat ce alimente sunt bune pentru creier.

„Una este plăcerea de a mânca și alta este creierul. Creierul este foarte interesant. Lui îi place carnea foarte slabă, peștele, îi plac toate semințele, fructele, elementele care au vitamina E, B12, nucile, toate măslinele, mango, avocado. Sunt foarte bogate pentru transmițători de substanțe, pe care creierul le absoarbe. Ciocolata, cafeaua, ceaiul verde, acel curcuma, foarte favorabile pentru creier. Peste toate, foarte foarte multă apă. Eu sunt de acord cu un pahar de vin roșu, care desface vasele cerebrale. Vinul roșu și toate acestea stimulează imunitatea, organismul”, a afirmat Ciurea.

Totodată, medicul a recomandat îmbrățișările dese între cunoscuți, pentru a întări imunitatea, dar și dansul.

“Îndrăgostiții dorm îmbrățișați. De ce? Sunt acei feromoni între ei, care se transmit de la unul la celălalt. Ne putem îmbrățișa în familie. Aceste lucruri extrem de simple: cuvinte frumoase, o muzică bună, un sărut, o îmbrățișare, părinți, copii, contează enorm pentru cei mici și cei mari.

Aș recomanda dansul. L-am și trecut într-o lucrare a mea despre Alzheimer, în care vorbeam că dansul este un element important. Muzică, dans, apropiere, îmbrățișare, coordonare”, a transmis specialistul în neurochirurgie.

digi24

Related posts

Ce beneficii are înotul în piscină sau în apa mării

Redacția

Pragul de 6 la mie de închidere a școlilor va fi eliminat

Redacția

Ministerul Sănătății va înființa centre regionale de dezintoxicare

Redacția
Încarcă...