RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Dacă te afli în autoizolare și ai o urgență, poți suna la acest număr de telefon! Autoritățile vor veni în ajutorul tău

Pentru că au existat discuții referitoare la faptul că persoanele aflate în autoizolare sau în carantină nu se pot deplasa în cazul unor urgențe, autoritățile au găsit o soluție. Urgențele sociale vor fi de acum rezolvate de către organizațiile și instituțiile inițiatoare ale proiectului. Organizațiile membre FONSS, Serviciul Voluntar de Ambulanță – Asociația Ambulanța. Life, Colegiul „Sfântul Nicolae”, Instituția Prefectului Iași, prin Centrul de Urgențe Sociale oferă suport persoanelor aflate în autoizolare/carantină. Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgențe Sociale a lansat o nouă soluție de sprijin pentru urgențe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienți afectați de COVID-19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menționate pot solicita serviciile Centrului de Urgențe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va facilita preluarea solicitărilor.

bzi

Related posts

Internările pentru non-urgenţe se suspendă pentru 14 zile în toată țara

Redacția

Dieta de Paşte. Nutriţionistul Anca Alungulesei dezvăluie secretele unui meniu de Paşte sănătos

Redacția

Se fac angajări masive la Institutul Regional de Oncologie Iași! Au fost scoase la concurs 44 de posturi vacante

Redacția
Încarcă...