NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cum arată proiectul privind anularea amenzilor date în starea de urgență. Ce sancțiuni rămân

Proiectul privind anularea amenzilor date pe durata stării de urgență, fără să mai fie nevoie de contestarea acestora în instanță, a fost redactat și trimis partidelor pentru consultare. Anunțul a fost făcut de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

„Decizia CCR a desființat amenzile abuzive aplicate românilor. În consecință, pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în mod abuziv, am înaintat spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Nu e un proiect care îi penalizează pe cei care au respectat legea și au stat în case, așa cum propaganda guvernamentală a încercat să spună. Proiectul nu este făcut nici în ideea de a submina autoritatea cuiva, nici a descuraja poliția să-și facă datoria și nici nu este un dat cu tifla celor care am respectat legile”, a continuat el.

Potrivit proiectului, procesele verbale emise în baza ordonanței 1/1999 „se declară nule”. Amenzile plătite total sau parțial se returnează celor care le-au plătit, la cerere, iar cei care nu au plătit aceste sume nici nu le vor mai plăti și nu vor fi executați silit.

  

Ministerul Finanțelor are la dispoziție 10 zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a stabili o procedură pentru restituirea banilor celor care au plătit amenzi.

Proiectul mai prevede că nu vor fi anulate sancțiunile celor care au încălcat măsurile de izolare și carantină și cele date pentru tulburarea liniștii publice.

DIGI24

Advertisements

Related posts

4.000 de români au fost păcăliți să dea bani pentru locuri de muncă fictive în străinătate. Sunt anchetate 98 de persoane și firme

Redacția

Ca la restaurant! Un preot a pus preturile serviciilor bisericesti direct pe pomelnice

Redacția

Româncă de la abatorul german, aflată în carantină: Dacă sunăm la companie ne ia ca pe niște nimicuri, ne închid telefonul în nas

Redacția
Încarcă...