News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Criză de medici în spitalele ieşene. Unităţile mari au numai două treimi din posturi ocupate

De exemplu, la Spitalul „Sf. Spiridon“ – 63%, Spitalul de Infecţioase „Sf. Parascheva“ – 64%, Spitalul de Recuperare şi Spitalul de Copii „Sf. Maria“ – 69% dintre posturi sunt ocupate.

Unii manageri acoperă lipsa medicilor apelând la colaboratori. Iaşul are în medie un grad de ocupare a posturilor de medici în spitale de 60-70%, conform unui răspuns emis de Ministerul Sănătăţii (MS) la o interpelare din partea deputatului USR Daniel Popescu cu referire la deficitul existent în spitalele din toată ţara. În răspunsul ministerului se precizează că principala cauză a deficitului de medici era până anul trecut faptul că aceştia plecau pentru salarii mai bune. „Principala măsură în vederea dimi­nuării dezechilibrelor structurale din perspectiva resurselor umane, reducerii migraţiei forţei de muncă în străinătate şi a deficitului de personal medical, a fost adoptarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, lege potrivit căreia medicii beneficiază începând cu luna martie 2018 de saalarii comparative cu cele acordate la nivelul Uniunii Europene“. Managerii unităţilor medicale spun că gradul de ocupare reflectă doar numărul medicilor care sunt efectiv angajaţi, făcând excepţie cei care au contracte de colaborare cu spitalul şi care primesc aceleaşi salarii cu cei care sunt angajaţi.

  

La IRO, doar 50% din posturi ocupate

Conform documentului, Institutul Regional de Oncologie (IRO) are un grad de ocupare de 50%, alături de Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri, un procent apropiat fiind şi la Spitalul Căi Ferate din Paşcani, cu 57% sau la Spitalul de Urgenţă din Paşcani, unde gradul este de 59%. Cazul IRO este unul atipic, acesta fiind un spital nou, care şi-a început activitatea din 2012, normarea posturilor putând fi făcută diferit faţă de celelalte spitale. Aici sunt normate 174 de posturi, existând 93 de medici angajaţi, dintre care 14 sunt medici cu contracte de integrare clinică, reprezentând cadre didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, care ocupă câte jumătate de normă, iar încă 15 sunt medici cu contracte de colaborare, iar aceştia din urmă nu sunt contabilizaţi în stabilirea gradului de ocupare.

„Noi fiind un spital nou, am făcut normarea la maxim, acesta este şi unul dintre motivele pentru care avem mai multe posturi normate comparativ cu cele ocupate. De exemplu, se normează un medic la un minim de 5 paturi şi un maxim de 15 paturi, noi am normat un medic la 5 paturi, considerând că aşa este mai bine, decât să fie un medic la 15 paturi şi să nu mai putem angaja. Atunci când este nevoie de un medic, scoatem postul la concurs“, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO. Astfel, în perioada următoare, cei de la IRO se pregătesc să scoată mai multe posturi la concurs pentru specialitatea radiologie, oncologie sau hematologie, acolo unde momentan sunt medici cu contracte de prestări servicii sau cu contracte de voluntariat. „Aceasta a fost şi ideea la început, să avem postul normat şi am avut avantajul că am putut norma fără să avem un istoric în spate, sperând ca va fi adresabilitate, ceea ce şi există. Nu este vorba despre un deficit, ci mai degrabă de un necesar, care creşte prin faptul că este în creştere şi adresabilitatea către serviciile noastre“, a completat managerul IRO.

Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Fenomen îngrijorător .Cazuri de diabet la copii în județul Iași

Redacția

Alertă alimentară: Pulpe de pui, retrase de pe piaţă după ce au fost depistate cu Salmonella

Redacția

Ne vom întoarce la mască atunci când va veni valul 4? Explicațiile lui Valeriu Gheorghiță

Redacția
Încarcă...