RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Crește incidența cazurilor la Pașcani și în comunele învecinate. Apel constant la vaccinare din partea autorităților locale!

Scade ritmul vaccinărilor și crește incidența cazurilor de Covid-19. Aceasta este situația actuală, nu doar în Pașcani, ci și în comunele din apropierea municipiului.

În conferința de presă de astăzi, de la sediul Primăriei Pașcani, viceprimarul Cristian Rățoi a prezentat câteva cifre referitoare la rata de incidență în Pașcani și împrejurimi. Dacă săptămâna trecută, la data de 26 iulie, în municipiul nostru incidența cazurilor de Covid-19 era de 0,26 cazuri la mia de locuitori, acum indică valoarea de 0,41 cazuri la mia de locuitori.

În ceea ce privește situația din câteva comune învecinate, la Cristești incidența este de 1,79 cazuri la mia de locuitori, Moțca 1,30, Ciohorăni 0,52 și Miroslovești 0,48.

De asemenea, Rățoi a adresat în continuare pășcănenilor, dar și locuitorilor din zonele învecinate, îndemnul de a se vaccina.

  

„Rog în continuare pășcănenii să se vaccineze, să ia această măsură de precauție, pentru a fi bine pentru noi, oamenii din Pașcani. Și de asemenea îi rog și pe cei din comunele din apropiere să facă același lucru”, a menționat Cristian Rățoi.

Din cauza ritmului scăzut de vaccinări, programul centrului de vaccinare din Pașcani a fost redus la trei zile pe săptămână, a câte patru ore astfel: luni, marți și joi, între orele 15:00 – 19:00. Potrivit hărții interactive a centrelor de vaccinare, la Pașcani sunt disponibile 253 de locuri pentru vaccinare.

România este codașă în ceea ce privește vaccinarea, în topul țărilor membre ale UE, având vaccinată doar 25% din populația țării. La polul opus se află Spania cu 58%.

Related posts

Bebeluşii sunt în pericol. Un vaccin care îi protejează de boli mortale lipseşte

Redacția

Rată de pozitivare de 9,89%. Aproape 100 de români au murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore

Redacția

Schimbările bruște de temperatură și afecțiunile cardiovasculare

Redacția
Încarcă...