RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consiliul Local Pașcani se pregătește de ultima ședință ordinară din 2018

 

 

Consiliul Local al municipiului Pașcani este convocat în ședința ordinară aferentă lunii decembrie. Aleșii se vor întruni luni, 17 decembrie, începând cu ora 10.00, în sala de ședințe a Consiliului Local, unde vor fi dezbătute 15 proiecte aflate pe ordinea de zi.

  

Printre acestea se află rectificări bugetare, aprobarea organigramei și statului de funcții a SC Eco Salubritate, stabilirea destinației de platou piață pe strada Eugen Stamate. Un alt proiect de hotărâre supus dezbaterii este acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz către Delgaz Grid a suprafeței de 3,1 mp pentru amplasarea a trei stâlpi pentru extinderea rețelei electrice pe strada Mălini. Alte două proiecte de hotărâre vor fi dezbătute privind desemnarea membrilor provizorii în cadrul consiliilor de administrație de la Prest Serv Apa și Eco Salubritate.


Proiect de HOTARARE privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Pașcani pentru trim. al IV-lea al anului 2018
  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pe anul 2018  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2018 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani și a Listei obiectivelor de investiții pentru anul 2018 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului Integral Venituri Proprii (sursa F) al instituțiilor, pe anul 2018 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018, ale Clubului Sportiv Municipal Paşcani  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții, pe anul 2018  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A. Paşcani pentru anul 2018 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind stabilirea destinației de platou piață pentru imobilul – teren în suprafață de 1507 mp, parte din imobilele strada Eugen Stamate – tronson 1, nr. cadastral 64880 și respectiv numărul cadastral 63894, proprietate publică a Municipiului Pașcani, județul Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind trecerea terenului în suprafață de 994 mp, situat în municipiul Pașcani, str. Calea Romanului, nr. 1, judeţul Iaşi, număr cadastral 2198, din proprietatea publica a municipiului Pașcani și administrarea Consiliului Local al muncipiului Pașcani în proprietatea privată a municipiului Paşcani și administrarea Consiliului Local al muncipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz și de servitute către Delgaz Grid S.A. a suprafeței de 3,1 mp, teren aparținând domeniului public al municipiului Pașcani afectat de amplasarea a trei stâlpi, pentru realizarea obiectivului „Extindere rețele electrice, strada Mălini, municipiul Pașcani, județul Iași, zona Nemțanu Manuel-Constantin” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind vânzarea directă a terenului în cota indiviză în suprafaţă de 12,36 mp situat în Municipiul Paşcani, str. Stefan cel Mare, bl. A5, parter, jud. Iași, Nr. Cad. 52, înscris în cartea funciară nr. 60191, proprietate privată a Municipiului Paşcani, către persoanele fizice Cincă Daniela și Cincă Gabi – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare nr. 19534 din 03.10.2012 încheiat între Municipiul Pașcani și S.C. CLP ECO Salubritate S.A. Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind desemnarea membrilor provizorii în cadrul Consiliului de Administrație al S.C. Prest Serv Apa S.A. Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind desemnarea membrilor provizorii în cadrul Consiliului de Administrație al S.C. CLP ECO Salubritate S.A. Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

 

 

Related posts

Preluarea creditului de 5 milioane de Euro, condiția primarului Pantazi ca negocierile cu ARSACIS și Apa Vital să continuie

Marius Parteni

Avertizare Meteo. COD GALBEN pentru toată Moldova: NINSORI și VISCOL în toată regiunea

Redacția

Primăria Pașcani angajeză muncitori zilieri!

Redacția
Încarcă...