RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Consiliul Județean Iași a semnat acordurile de parteneriat pentru preluarea a cinci proiecte majore de infrastructură rutieră

Consiliul Județean Iași a semnat acordurile de parteneriat cu CNAIR pentru preluarea a cinci obiective majore, care vor fi implementate cu prioritate prin ADI Iași Infrastructură. Proiectele vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere din județ și vor beneficia de finanțare europeană prin Programul Transport 2021-2027.

Obiectivele preluate sunt drumul de legătură Podu Iloaiei, cu o lungime de 4,3 kilometri, ce va redirecționa traficul pe o variantă ocolitoare, cu un cost estimat de 12 milioane de euro. Varianta de Ocolire a Municipiului Iași: Uricani – Cicoarei, care va include un tronson de aproximativ 8 kilometri, două benzi pe sens și un pod peste Bahlui, la un cost de aproximativ 40 milioane de euro. Drumul de legătură la rețeaua primară A8 – Lețcani Vest – Centura Iași, cu o lungime de 8,8 kilometri și costuri estimate de 43,7 milioane de euro și varianta Ocolitoare a Municipiului Iași Est, care va include și breteaua A8 – Aeroportul Internațional Iași – S.R.U. – Bd. C.A. Rosetti, cu costuri estimate de 85,6 milioane de euro.

Studiul de fezabilitate pentru Varianta de Ocolire Hârlău, cu o lungime de 5,2 kilometri și costuri de aproximativ 17,8 milioane de euro.

„Prioritatea acestui mandat este infrastructura rutieră. Așa cum am demonstrat și cu alte proiecte, fie că a fost vorba despre Aeroport sau Axa rutieră strategică Iași-Suceava, avem și capacitate administrativă mai mare, dar și motivația de a construi aceste drumuri cât mai repede posibil. Ca administrație județeană înțelegem mult mai bine situația din comunitatea noastră și cum să prioritizăm proiectele, astfel încât să rezolvăm problemele de trafic, dar și să accelerăm ritmul de dezvoltare al județului nostru. De îndată ce vor fi finalizate documentațiile, vom prelua aceste proiecte de la CNAIR pentru a începe procedurile de licitație pentru proiectare și execuție. Avem, astfel, toate premisele pentru ca anul acesta să putem desfășura licitațiile și să atribuim contractele de proiectare și execuție, urmând apoi să începem lucrările efectiv, cu prioritate zero pe Centura de la Podu Iloaiei și Varianta de ocolire a Municipiului Iași: Uricani – Cicoarei. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

  

În plus, autoritățile județene au subliniat că lucrările vor începe cu prioritate pe Centura de la Podu Iloaiei și Varianta de Ocolire a Municipiului Iași: Uricani – Cicoarei. Aceste proiecte reprezintă un pas important în rezolvarea problemelor de trafic și în accelerarea dezvoltării județului Iași.

„Le mulțumesc colegilor de la CNAIR, lui Cristian Pistol și Irinel Ionel Scriosteanu, pentru deschidere și colaborare, de asemenea și colegului senator liberal Lucian Rusu, actual vicepreşedinte al Comisiei de Infrastructură şi Transport din Senatul României, pentru susținerea acestor proiecte.”, a adăugat președintele Consiliului Județean Iași.

Related posts

Liceul Special Moldova Târgu Frumos, câștigător al campaniei „Dăm Click pe România 2024”

Denisa Mădălina Pițel

Tehnologie de top la IRO Iași! RMN 3.0 Tesla cu inteligență artificială pentru pacienții oncologici (VIDEO)

Denisa Mădălina Pițel

Apicultorii din Iași se pot înscrie în agricultura ecologică. Subvențiile pentru producătorii ecologici sunt mai mari

Redacția
Încarcă...