
Patru din cei cinci membri, ai comisiei care se va ocupa de analiza activității din piețele din Pașcani, au fost astăzi prezenți la prima întâlnire de lucru. Au fost în sală Cătălin Conache și Mihai Grigoriu de la PNL, Ionuț Prodan (PSD) și Sorin Olariu (PMP). A lipsit Costel Stamatin din partea ProRomânia.
Cei prezenți au discutat discutat pe marginea obiectivelor comisiei, ce se regăsesc și în textul hotărârii adoptate de legislativul local, în ședința din data de 31 octombrie 2022.
Consilierii prezenți au stabilit să întocmească o adresă oficială ce urmează să fie trimisă către Primăria Pașcani, cu precădere serviciilor Juridic, Patrimoniu și Economic. Ei cer să le fie puse la dispoziție contractele încheiate între anii 2016 – 2022 între Primărie și comercianți, situația acestor contracte, rapoartele controalelor financiare din care să rezulte încasările pe metru pătrat, dar și eventualele probleme întâmpinate.
De asemenea, în textul adresei a fost stabilit să fie solicitat și copiile a documentelor care fac parte a corespondenței dintre Primărie, cu proiectantul lucrărilor de la piața din vale și contructorul ce a câștigat licitația.
O altă propunere a membrilor comisiei a fost aceea ca la următoarele ședințe să participe și reprezentanți ai Serviciului de Administrare a Piețelor. Și problema comercianților evacuați de pe zona de siguranță stabilită de ISU Iași, ca urmare a rapoartelor de control din trecut a fost dezbătută astăzi.
Mai mult se așteaptă din partea serviciului Patrimoniu o situație cu terenurile disponibile pentru a fi relocată activitatea din piața vale, în cazul demarării lucrărilor de investiții.
Următoarea întâlnire a aleșilor locali va avea loc în jurul datei de 15 noiembrie 2022.


