News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Comisarii Gărzii de Mediu Iași au fost ultragiați de câțiva pășcăneni de pe strada Fericirii

Prezenți la Pașcani, pentru a verifica aspectele unei sesizări cu privire la aruncarea deșeurilor în locuri nepermise, comisarii Gărzii de Mediu Iași nu au avut parte de o primire entuziastă din partea unor cetățeni, ce își au domiciliul pe strada Fericirii, din cartierul Sodomeni.

Controlul a avut loc în data de 19 octombrie, iar comisarii Gărzii de Mediu Iași au consemnat în Nota de constatare evenimentul respectiv, indicând faptul că la fața locului a fost chemat un echipaț al Poliției, care a constatat ultrajul comis de respectivii cetățeni.

„În timpul controlului din Sodomeni, în strada Fericirii, echipa de comisari a fost subiectul unui act de ultraj provocat de o serie de localnici. S-a cerut sprijinul Poliției, iar echipajul respectiv a întocmit proces verbal pentru evenimentele petrecute. Echipa de comisari urmează procedurile legale în acest sens,” se arată în nota de constatare întocmită de comisarii Gărzii de Mediu Iași, în urma controlului din 19 octombrie, anul curent.

Conform unor informații oferite de reprezentanții IPJ Iași, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ultraj, care este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

  

”La data de 20 octombrie a.c., polițiștii pășcăneni au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că, atât el cât și colegul său au fost amenințati cu acte de violență de către o persoană, în timp ce își desfășurau activitatea pe raza mun. Pașcani. Persoana a fost sancționată contravențional de polițiști, conform Legii nr. 61/1991.De asemenea, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, competent în prezenta cauză.”, conform IPJ Iași.

Related posts

Primăria Pașcani pregătește delegarea serviciului de iluminat către un privat

Marius Parteni

Atenţie la trafic! Semafoarele din Paşcani au fost oprite

Ema Roman

Cursuri de instruire pentru utilizatorii de produse pentru protecția plantelor

Redacția
Încarcă...